Casa este locul unde sufletul omenesc poate găsi pace, confort, liniște, dragoste.
Se spune că Dumnezeu, supremul arhitect, a construit Pământul, această casă a lumii, după legile tainicei lui înțelepciuni. Apoi, preabunul creator a conceput omul, după chipul și înfățișarea sa, să fie propriul lui sculptor și plăsmuitor de cinste. Așadar, prin poziția sa în ansamblul creației divine, la fel ca și prin propria sa activitate, omul poate aspira spre dumnezeire. Iar unul dintre cele mai importante eforturi pe care omul le face în viață este construirea unei case, așa cum Dumnezeu a construit lumea.
Desene rupestre, care ne fascinează
Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, omul a căutat un loc în care să se adăpostească. Însă omul primitiv nu se aciuia pe unde apuca. El trăia în peșteri, adevărate galerii de artă, unicele pinacoteci ale acestui mare maestru al desenelor primitive, ciudate pentru noi și pe care nu le găsim nicăieri în altă parte, decât numai în întunericul grotelor.
Tot în peșteri, descoperim și urmele de cenușă ale focului pe care și-l aprindea preistoricul înaintaș, ca să se încălzească sau să-și frigă carnea adusă de la vânătoare. În Epoca Pietrei, construcțiile ridicate de omul primitiv erau decorate cu vopseluri viu colorate, după cum arată mai multe vestigii arheologice. Încă de acum 5.000 de ani, din Neolitic, oamenii își împodobeau casele și lăcașele de cult cu desene policrome. În situl neolitic de la Brodgar, din Scoția, desemnat ca patrimoniu mondial, ce cuprinde locuințe și câteva temple, au fost identificate, pe câteva dintre pietrele clădirilor, urme de pigmenți colorați în roșu, galben, portocaliu. Se presupune că erau făcute din minerale colorate, precum hematitul, care conține oxid de fier, de culoare roșiatică, pisate și amestecate cu un liant precum grăsimea animală, lapte sau ou, pentru a crea un amestec fluid, cu ajutorul căruia erau realizate, direct pe piatră, desene, adesea în formă de zig-zag. Nu se știe dacă toți pereții erau astfel decorați sau dacă aceste pietre ornamentate erau destinate numai unei anumite părți din clădire, care avea o semnificație deosebită, cert este că, din cele mai vechi timpuri, oamenii și-au decorat casele. De ce au făcut acest lucru?
Un omagiu adus casei
Prin eforturile de decorare a casei, oamenii preistorici au încercat nu doar să-și personalizeze locuințele, ci și să aducă un omagiu locului în care trăiesc. Casa devenea, astfel, cămin. Casa primește demnitate din partea celor care o locuiesc. Dintotdeauna omul s-a simțit încărcat cu o menire mai mare decât aceea a simplei existențe biologice. A simțit că trebuie să se exprime creativ, de aici și toate desenele rupestre. Dar, creația nu trebuie înțeleasă ca un act „exterior”, prin care omul creează o realitate separată de sine. Omul nu este un artist pasiv, ci unul activ, care modifică lumea, prin darurile sale creatoare, cu care a fost înzestrat. Construirea unei case devine o datorie morală.
Cum se transmite demnitatea
Demnitatea unei case se construiește greu. Începe de la visătorii care au imaginat-o și care, astfel, i-au conferit primele energii. Trece apoi prin planșa arhitectului care, prin creionul cu care o desenează, realizează un schimb de radiații. Ajunge în mâinile constructorului și se plămădește încet, cărămidă cu cărămidă, dar și cu emoție și sudoare. În cele din urmă, ajunge la familia căreia îi este destinată, iar aici demnitatea casei se desăvârșește. Casa devine „acasă“, un spațiu care ar trebui să fie cea mai valoroasă comoară a noastră, pentru că se impregnează cu cele mai adânci sentimente pe care le avem. Valorile morale, caracterul, prioritățile, onestitatea – toate sunt energie, care pătrunde în ziduri.
Demnitatea casei înseamnă meritele celor care sunt atinși de ea, cu alte cuvinte, cei care sunt adăpostiți între ziduri. O casă care are demnitate stabilește anumite standarde, are rutine, un sentiment de ordine și creativitate, așa cum sunt și caracteristicile transmise de Dumnezeu – dragostea, onestitatea și loialitatea.
Sfințenia casei este puritatea ei în inimă și scop – atmosfera, starea de spirit și mediul care este stabilit la început, și purtat pe parcursul vieții. Casa este locul unde sufletul omenesc poate găsi pace, confort, liniște, dragoste, e acolo unde trupul poate fi refăcut și restaurat. Câți putem spune că „acasă“ este un loc unde familia poate fi reînnoită și restaurată?
Să facem din casă – acasă
În societatea noastră, valoarea casei s-a schimbat dramatic. A existat o eroziune lentă a valorii casei și a ceea ce înseamnă ea, pentru că există o eroziune a valorii persoanelor al căror rol este de a menține și de a crea structura care permite locuinței să fie un loc de reînnoire. Deși este baza pentru dezvoltarea umană, casa a încetat să mai fie centrul activității familiale. Se pare că, de-a lungul zilei, suntem peste tot, dar nu acasă – la locul de muncă, la sala de sport, în mall-uri și restaurante fast-food. Ajungem acasă doar ca să cădem în pat, noaptea. În felul acesta, casa își pierde din demnitate, și nu ne mai ajută, atunci când avem nevoie. Avem o mare putere și o influență pentru a crea mediul pe care trebuie să-l aibă casa noastră. Pentru că valoarea unei case nu este dată de prețul ei. Există o distincție majoră între valoare și preț. Există, pe piață, case în care s-a investit foarte mult, din punct de vedere financiar, dar care pentru o anumită persoană să nu reprezinte nimic. Și, dimpotrivă, sunt locuințe dragi, cum ar fi casa bunicii, care poate e un bordei, dar care are o uriașă valoare. E cămăruța sărăcăcioasă unde bunica gătea cele mai gustoase mâncăruri, pe care și le servea întotdeauna cu un zâmbet și o vorbă bună, e mângâierea pe care ai primit-o după o căzătură, e lumina de lampă la care ai învățat primele litere și căldura blândă a cuptorului. E mai mult decât o casă, e un suflet, e demnitatea casei.
