Existența „găurilor de vierme” – structuri până mai ieri teoretice, care leagă puncte din spațiu, în afara continuumului spațiu-timp – se dovedesc a fi un instrument fundamental în demonstrarea paradoxurilor cuantice. Experimentul propus de cerecetători, teoretic, deocamdată, ar suna aproximativ la fel cu o rețetă: se ia o gaură neagră; apoi, aduceți o a doua gaură neagră, legată cuantic, de prima – asta înseamnă că indiferent ce se petrece cu una dintre cele două, și cealaltă este afectată, indiferent de distanța dintre ele. A doua parte a „rețetei” este mai simplă: transmiteți informații, sub formă de particule cuantice, primei structuri; din momentul în care informația ajunge dincolo de orizontul evenimentelor – punctul dincolo de care nici lumina nu mai poate scăpa – informația pe care am transmis-o este rapid destructurată dincolo de posibilitatea de a o mai recupera. Totuși, așa cum am stabilit deja, ce se întâmplă în prima gaură neagră se transmite și celei de-a doua, așa că, după foarte puțin timp vom constata că informația pierdută în prima structură a reapărut, intactă, în cea de-a doua. Pentru a ajunge dintr-una în cealaltă, informația a călătorit printr-o „gaură de vierme”, o scurtătură care transcede continuumul spațio-temporal.
