Atunci când îi dai copilului o foaie de hârtie și o cutie cu creioane, el va da frâu liber imaginației și va încerca să-și deseneze primele capodopere. Evident, se va inspira, în primul rând, din ceea ce observă jurul lui, părinți, prieteni sau școală. Desigur, copilul este primul martor al vieții adulte, cu acel aspect nevinovat pe care cei mari îl pot invidia. Astfel, desenul devine adesea cel mai bun mod de a afla ce este ascuns în căpșorul unui copil.
Înainte de secolul al XX-lea, copiii erau învățați că desenul e o treabă serioasă, o lecție de calm și meticulozitate și, pentru unii, un mijloc de a descoperi o posibilă vocație viitoare. Astfel, precizia era mult mai importantă decât auto-exprimarea.
Dar, așa cum noi toți am început să ne privim copiii și copilăria într-un mod mult mai romantic, percepția noastră asupra desenelor copiilor s-a schimbat și ea. Artiști moderni, cum ar fi Picasso, Paul Klee și Joan Miró, au văzut, în expresia artistică infantilă, ceva autentic, spontan, mult mai aproape de o exprimare veritabilă a sentimentelor decât arta produsă de adulți.
Astfel, pentru pedagogii din anii 1950, desenul a început să aibă o valoare terapeutică. Terapia prin artă, din nou o creație postbelică, urma să asocieze desenul cu peisajul interior al copilului.
Scopul desenelor
Desenele unui copil reflectă personalitatea sa, precum și ceea ce el trăiește – oare trece printr-o perioadă dificilă, se integrează în grupul lui de amici, are dificultăți de adaptare? Toate acestea se văd în desene. Scopul este de a-i înțelege atât bucuriile cât și supărările pe care le are, dar cărora nu le dă neapărat glas, dar și de aniticipa și rezolva, din timp, anumite probleme. Poate fi mutarea într-o casă nouă, începerea unui nou an școlar, apariția pe lume a unui frățior… Pentru o mai bună descifrare a dispozițiilor sale, e important să lași mereu copilul să deseneze. Acest lucru îi va permite să-și exprime bucuriile, dar și dificultățile. Pentru a face acest lucru, modul de exprimare trebuie să fie foarte liber – nu trebuie să împingi niciodată copilul să deseneze ceva anume și nici să respecte, întru totul, realitatea. De exemplu, nu-l îndemna să deseneze sprâncenele unui bărbat și nici nu-l împiedica să-i coloreze părul în verde. Această libertate este modul său de exprimare a lui însuși și a realității pe care o simte.
Etapele evoluției desenului copilului
De la 7 luni la 2 ani, vei avea ocazia să participi la primele sale desene arhaice! Copilul va avea reflexul de a apuca creioanele, cu toată mâna, la fel cum face și cu mâncarea, și va mâzgăli, atenție, pe orice suprafață o găsește destul de bună pentru a permite trăinicia capodoperei lui. Mulți părinți se plâng, în aceste momente, că micuții lor desenează pe orice le iese în cale – de la pereți, la canapele, și până la ușile dulapurilor. Astfel, cei mari aleg să ascundă creioanele până când puiul va ajunge la o vârstă mai… matură, și va înțelege să-și exprime talentul artistic numai pe hârtie. Cu toate acestea, acum poți uita de corvoada văruirii pereților sau a recondiționării mobilierului, pentru că firma Carioca a dezvoltat o gamă de instrumente de scris, colorat, desenat, cu cerneluri pe bază de apă, care se spală ușor de pe aproape orice suprafață.
La vârsta de 2 ani, desenele rudimentare se transformă, puiul învățând să creioneze spirala, cu gesturi mai elaborate. Are nevoie de mai mult material pe care să experimenteze, pentru a-și dezvolta percepția tactilă. Alege să-l lași să-și manifeste măiestria, desenând pe ferestre. Culorile markerelor magice de la Carioca sunt obținute exclusiv din coloranți alimentari, nu sunt toxice și se pot curăța cu ușurință, numai cu apă. În plus, vârfurile acestor instrumente de desenat sunt rotunjite, de aceea nu zgârie suprafețele vitrate.
Între 3 și 4 ani, puiul desenează și știe exact ce reprezintă, chiar dacă tu nu înțelegi întotdeauna. Adesea, el îți povestește despre desenul lui, dar, se poate întâmpla ca, întrebându-l câteva zile mai târziu, să primești răspunsuri diferite de la el.
Vârsta interpretării
De la ce vârstă poți începe să analizezi desenele copilului tău? De la 4 ani, de obicei. Acum, desenele devin bogate. Copilul începe să integreze în lumea sa lucrurile pe care le cunoaște. Cu toate acestea, el nu zugrăvește realitatea fizică, el reprezintă ceea ce simte și nu ceea ce vede. Și, la fel ca la fiecare pas al progresiei desenului, semnele te pot alerta în legătură cu buna lui dezvoltare. De exemplu, copiii încep să înfățișeze oameni, care, de fapt, sunt cei care-l înconjoară, familia lui. Însă, pot apărea și alte elemente. Desenul copilului, după vârsta de 4 ani, este definit de caracteristici specifice. Este schematizat, plin de transparență, fără a respecta cu adevărat perspectiva, în timp ce arată proporții diferite, în funcție de obiectele reprezentate. Micuțul nu este capabil încă să facă un desen tridimensional, care oferă reprezentări ale imaginilor. E normal – această lipsă de perspectivă, necoordonarea planurilor, disproporția obiectelor reprezentate nu arată altceva decât preferința pentru o anumită persoană din familie sau pentru un obiect (acestea sunt, de obicei, mai mari). Poți observa că desenele copiilor de această vârstă sunt similare cu diagramele: detaliile sunt exagerate și nu va ezita să reprezinte părul sau iarba prin linii verticale. Un element al proiectului poate fi în mod voluntar mai mic decât altul. În acest stadiu, copilul își alege culorile în funcție de starea lui de spirit. Înainte de a te îngrijora de redare, e bine să înțelegi că emoțiile sunt cele care ghidează această alegere. Folosirea culorilor, de asemenea, corespunde unei vârste și poate ajuta la detectarea disconfortului sau la determinarea, puțin câte puțin, a trăsăturilor de caracter ale copilului.
Subiectul desenat începe să arate ca un personaj real, deoarece este îmbogățit de o serie de elemente – este aproape de lumea din jurul copilului, colegii săi, frați și surori, părinți… Așadar, desenul rămâne un dezvăluitor al dezvoltării psihomotorii a copilului.
Analiza desenelor
Casa, de exemplu, reprezintă eul, cu deschiderile sale (ferestre și uși), care sunt deschiderile înspre viață. O casă cu uși și ferestre mari înseamnă un copil fericit, vesel, plin de energie.
Poți estima dimensiunea casei în comparație cu restul desenului? Este disproporționat de mare? În acest caz, înseamnă că emoția are prioritate. Este mică, înghesuită într-un colțișor? Nu te teme – ai un copil rațional.
Numărul de ferestre arată curiozitatea (în cazul în care apar o mulțime de ferestre) sau nevoia de discreție, dacă geamurile sunt mici și puține.
Cu cât este mai mică ușa, cu atât mai mult înseamnă că odorul este selectiv cu oamenii care intră în viața lui, mai degrabă se retrage în lumea lui decât să se bucure de musafiri, în timp ce o ușă mare înseamnă că, practic, strigă în gura mare „mi casa e su casa“.
Dacă, în cele din urmă, alege un castel, acest lucru înseamnă probabil o nevoie puternică de protecție.
Soarele reprezintă adesea relația cu tatăl. Cu cât soarele are mai multe raze, cu cât e mai strălucitor și mai plin de voie bună, cu atât relația cu tatăl e mai pozitivă. Un soare înnegrit înseamnă o îngrijorare în relație.
Este un obiect care reprezintă și combativitatea și energia. Dacă este desenat spre stânga, poziția sa se referă la trecut și la legătura cu mama, în timp ce, dacă e în dreapta, se referă la legătura paternă. Poziția centrală a soarelui denotă o personalitate foarte independentă.
Razele soarelui simbolizează bucuria vieții, în cazul în care acestea lipsesc, reflectă o pierdere de entuziasm.
Personajele sunt importante, mai ales pentru că interpretarea se face în principal la nivelul caracteristicilor faciale. Ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că micuții sunt captivați de fețele adulților.
Desenul unei persoane cu ochi mari arată atât curiozitate, cât și deschidere, în timp ce ochii mici pot reflecta tendința de a nega realitatea. Urechile sunt adesea acoperite de păr, în desenele copiilor dar, dacă sunt reprezentate, arată că puiul are o ureche fină, este meloman.
Copacii sunt reprezentările copilului însuși. Baza trunchiului simbolizează energia fizică, cu cât mai mare este trunchiul, cu atât copilul este mai energic, mai voios, în timp ce trunchiul subțire înseamnă un micuț mai fragil.
Locul în societate, precum și locul pe care copilul îl consideră ocupat în familie este evaluat de înălțimea copacului.
Frunzele și ramurile sunt legate de dezvoltarea și creativitatea copilului. În cazul în care coroana nu este foarte deasă, înseamnă că puiul are nevoie de… „un îngrășământ“, atât afectiv, cât și intelectual. Dimpotrivă, un copac cu multe frunze arată un copil cu o imaginație debordantă.
Trunchiul marchează și relația copilului cu realitatea, abilitatea de a se adapta. Este flexibilă sau rigidă, dreaptă sau îndoită? Trunchiul solid, bine determinat exprimă realitatea cu claritate, lipsit de confuzii. Frunza marchează imaginația și relația cu ceilalți.
Drumurile. În contextul unui peisaj, în cazul în care calea este sinuoasă, copilul trece printr-o perioadă de anxietate.
Culorile pot furniza informații
Culorile sunt foarte importante. Ele dau atmosfera, temperamentul copilului, starea lui de spirit. În cazul în care puiul folosește culori dominante fierbinți (roșu, galben, portocaliu, maro), copilul este mai degrabă extrovertit, își exprimă mai ușor sentimentele. Cu roșu, e pasiune, agitație, furie. Cu galben, bucurie, umor. Dacă majoritatea culorilor folosite sunt reci (albastru, violet, verde), copilul este mai sensibil, mai ales dacă folosește albastru. Poate fi mai susceptibil și retras, dar și mai profund. Rozul reprezintă tandrețea, delicatețea. Negrul poate fi semnul unei tristeți sau al unei dureri, fără a fi dramatic. Totul este o chestiune de context și cantitate. Albul înseamnă dorința de puritate dar, la fel de bine, dacă predomină, poate fi semnul prea multor interdicții.
Albastrul este culoarea sensibilității, a calmului și a profunzimii sentimentelor.
Verdele înseamnă intuiție.
Roșul simbolizează forța vitală și emoțiile puternice, cum ar fi furia, anxietatea sau agresivitatea, dar numai în cazurile în care este folosit cu preponderență.
Galbenul arată spontaneitatea, curiozitatea și bucuria de a trăi.
Portocaliul înseamnă că puiul este un jucător de echipă și are nevoie de contact social, fie într-un grup, fie într-o competiție.
Negrul poate părea foarte negativ din cauza simbolismului atribuit în cultura europeană. La copil însă, acest lucru poate pur și simplu să arate că nu se teme de viitor.
Movul înseamnă indeterminare și ambivalență.
Rozul reflectă un temperament ușor de abordat și plin de dulceață și sensibilitate.
Marourile dezvăluie un copil răbdător și un caracter meticulos. Copilul acordă importanță siguranței și stabilității.
Vârsta artistului
Nu este suficient să ai un desen în fața ochilor, pentru a-l interpreta, pentru a putea deduce personalitatea, stările sufletești sau nivelul intelectual al designerului său. Pentru ca o interpretare să fie bine întemeiată, este esențial să cunoști copilul, precum și contextul în care acesta l-a făcut. Este deosebit de important să-ți observi puiul la lucru, să remarci ezitările sale, atenția sau lipsa de atenție, povestirile pe care le asociază cu exprimarea artistică, vârsta sa. În această situație, producțiile grafice ale celui mic dezvăluie multe lucruri. Pentru că, dacă mijlocul cel mai evident de comunicare pentru noi este limbajul verbal, pentru ei este mai dificil, deoarece vocabularul lui este limitat. Desenul apare, așadar, ca un mijloc de expresie privilegiat, deoarece nu necesită altă aptitudine decât aceea de a ști cum să ții un creion în mână.
