Regula „20%” îi încurajează pe angajații Google să fie mai creativi, ceea ce duce la o sporire a eficienței și gradului de satisfacție personală a celor care lucrează pentru gigantul american.
Liderii de astăzi se confruntă cu un parcurs extrem de incert, dacă e să ne uităm la proiecțiile actuale. Vor trebui să implementeze gândirea creativă pentru a face față provocărilor viitoare – de la regândirea modelelor de afaceri, la reexaminarea experiențelor clienților, până la dezvoltarea de noi produse.
Știm deja că business-urile care cultivă creativitatea obțin beneficii semnificative, de la creșterea veniturilor, la o cotă de piață mai mare, la o conducere mai coerentă. În timpul recesiunilor, 14% dintre companii cresc – atât din punct de vedere istoric, cât și competitiv – deoarece investesc în abilități care lasă loc ideilor și inovării. Sunt acele 14% din companii care pun preț pe progresul determinat de creativitate. Fapt pentru care, în mod evident, creativitatea este foarte căutată. Dar, ceea ce majoritatea liderilor companiei nu reușesc să vadă, este că răspunsul la acest „decalaj de creativitate” este chiar în ograda lor, în cadrul grupului existent de angajați; trebuie doar să găsească o modalitate de a valorifica și de a amplifica aceste abilități.
Extindeți definiția creativității
Liderii trebuie să reevalueze propriile perspective asupra a ceea ce înseamnă să fii creativ pentru a încuraja, cu succes, progresul la locul de muncă. Concepțiile greșite despre ceea ce înseamnă și arată creativitatea sunt mult prea frecvente și ne împiedică să conștientizăm că talentul și abilitățile creative există deja în cadrul echipelor noastre. Nu trebuie să fii sculptor sau grafician pentru a fi considerat creativ. Creativitatea din centrul său este o parte a ființei umane – este universală. Modul în care ne folosim imaginația, împărtășim idei și interpretăm lumea din jurul nostru, este în întregime o viziune personală și subiectivă.
O parte din aceste noțiuni preconcepute înseamnă a include creativitatea în obiectivele organizaționale, încercând să o compartimentăm și să o monetizăm sau să-i definim KPI-uri. Încurajarea angajaților să își folosească abilitățile creative are nevoie de lideri care să discute cu aceștia nu neapărat să-i înțeleagă. Să arăți că îmbrățișezi creativitatea, poate însemna lucruri mici, gesturi sau reacții care să valideze deschiderea către nou, către inedit și către perspective out-of-the-box.
Culturi Organizaționale Creative
În timp ce creativitatea este un atribut individual, căutările și interesele creative comune ne reunesc în moduri incredibil de semnificative. Crearea unei structuri și alocarea timpului exprimarea ideilor în meeting-uri ce includ diferite departamente, roluri și medii, înseamnă că angajații vor auzi ideile altora și vor fi inspirați să gândească în afara tiparelor.
Oferind angajaților libertatea de a-și asuma riscuri poate consolida creativitatea, însă liderii trebuie să țină seama de faptul că împărtășirea de noi idei poate face oamenii să se simtă vulnerabili și să aibă efectul invers. Colaborarea la proiecte creative sau sesiuni de idei în grupuri poate ajuta la atenuarea acestui lucru, dar conducerea trebuie, de asemenea, să creeze un mediu în care eșecul și schimbul de idei sunt norma, o parte a procesului.
Acest lucru este și mai important acum, deoarece, cu toții experimentăm o nouă paradigmă în care munca noastră și viețile private converg, în moduri fără precedent. În perioadele de stres, găsirea unor modalități de a încuraja explorarea și curiozitatea nu numai că impactează pozitive performanța, ci și bunăstarea generală și moralul echipei.
Google, regula 20%
Odată cu rafinarea înțelegerii angajaților și a felului în care cultura internă îi afectează, Google a realizat că trebuie să acorde spațiu membrilor echipei, așa încât aceștia să-și regăsească drumul spre curiozitatea naturală. Regula 20% a Google înseamnă încurarea angajaților să își ia o zi întreagă, pe săptămână, pentru a lucra la un proiect care îi pasionează. Este un exemplu despre cum timpul alocat, în orele de program, pentru joc, exprimarea imaginației sau dezvoltare personală, poate alimenta creativitatea și duce la creșterea productivității.