Hipnoza. Cuvântul îmi dă fiori reci pe șira spinării. Mă gândesc la un pendul sau o flacără de lumânare, și la oameni care își ridică brațele, ca niște păpuși, într-o stare de transă. Hipnoza este cunoscută încă din antichitate, provocând uimire și groază, la târguri. Pe-atunci, însemna pierderea controlului, manipulare, o poartă spre inconștient.
Chiar dacă știu că hipnoza s-a eliberat din trecutul său mistic-ezoteric și este acum recunoscută, de știință, ca o metodă serioasă de tratare a suferințelor fizice și psihologice, clișeele rezonează cu mine. Pentru că, o lungă perioadă de timp, hipnoza a fost asociată cu spectacole de scenă, în care oamenii fac tot ce li se spune, controlați fiind, de la distanță. Hipnoterapia modernă pare a fi departe de o astfel de reprezentație scenică.
Hipnoza nu este hocus pocus
Posibilitățile acestui tratament sunt multiple: de la renunțarea la fumat, la tratarea anxietății și depresiei – creierul poate fi rescris, cam la fel ca un hard disk. Cu condiția ca persoana în cauză într-adevăr să vrea… Faptul că hipnoza nu este hocus pocus este acum dovedit științific. Pentru că schimbările din creier, în transă, sunt măsurabile, după cum arată electroencefalograma (EEG), adică înregistrarea activității electrice cerebrale. Mai mult, medicii au încredere în metodă. Stomatologii apelează la hipnoză, pacienții fiind distrași, în transă, de la durere.
Fac lucruri împotriva voinței mele?
Cu siguranță, nu. Aceasta este cea mai mare neînțelegere care predomină, în general. Eroarea este, desigur, încurajată de ignoranță, în filme, cărți sau în spectacole, în care se pare că oamenii fac lucruri pe care nu le-ar face, de fapt, în mod conștient. Și nici nu ai dezvălui secrete pe care nu le-ai spune, în circumstanțe normale. Creierul nu se oprește din lucru, în hipnoză, și ai întotdeauna posibilitatea de a alege. În realitate, în hipnoză, pot fi descoperite adevăruri despre sine, care au fost mult timp ascunse în subconștient; și pot fi lucruri neplăcute, e adevărat, care vin la suprafață. În terapie, tocmai această intenție poate rezolva, în cele din urmă, multe dintre probleme.
Și dacă nu vreau să fiu hipnotizat?
Nicio problemă, pentru că hipnoza nu funcționează împotriva voinței tale. Nici măcar cel mai bun hipnotizator nu poate face nimic, atunci când apare atitudinea defensivă sau chiar negativă. Nimeni nu poate fi hipnotizat împotriva voinței sale. Trebuie să existe o relație între hipnotizator și cel hipnotizat. Cu alte cuvinte, trebuie să vrei să renunți la fumat, în caz contrar, hipnoza nu funcționează. De exemplu, dacă soția / soțul te trimite la terapie să scapi de dependența de nicotină, hipnoza nu dă rezultate. Hipnoza e o chestiune de încredere. O relație stabilită pe cooperare. Cu cât ai mai multă încredere în sursă, cu atât va fi mai eficient. Sugestia este procesată de inconștient și depozitată în subconștientul tău. Pe de altă parte, e bine să știi că oricine poate fi hipnotizat, într-o anumită măsură. Cu toate acestea, aproximativ 30% din populație are talentul înnăscut de a intra foarte repede și adânc în transă. Și, cu cât o persoană este mai inteligentă, cu atât este mai imaginativă și cu atât mai mare este capacitatea de a se concentra, așadar, cu atât este mai ușor să fie hipnotizată.
Când și cum funcționează
În hipnoză, există o deschidere față de sugestiile exprimate de hipnotizator. În această stare de permeabilitate mai mare, modelele comportamentale pot fi întrerupte (de exemplu, fumatul), pot fi dizolvate blocaje emoționale (de exemplu, depresia) și poate fi inițiată vindecarea bolilor fizice (de exemplu, migrena). În timpul terapiei, ți se induce o stare de transă, în care ești calm și profund relaxat, dar, în același timp, foarte concentrat mental. Această stare apare, de asemenea, și în viața de zi cu zi: de exemplu, atunci când te cufunzi într-o carte bună și uiți de tot, în jurul tău. Astfel de situații sunt similare cu transa hipnotică. Totul în jur este ascuns și te concentrezi doar pe un anumit aspect – cel pe care apoi lucrezi, împreună cu hipnotizatorul. El poate influența acum inconștientul și planta gânduri noi, pozitive.
Aplicații posibile
Există multe afecțiuni care pot fi tratate prin hipnoză. Iată doar câteva:
Pierdere în greutate. Scopul este de a schimba obiceiurile. Anumite mesaje sunt ancorate în inconștientul clientului: de exemplu, să mănânce sănătos. Sau, că sportul este benefic.
Renunțarea la fumat. E greu să scapi de fumat. Acesta este motivul pentru care hipnoza este un mare ajutor. De exemplu, îți poate fi sugerat că ești complet indiferent la țigări sau că iubești aerul curat. Ca urmare, o reprogramare are loc, astfel încât persoana în cauză se vede ca un nefumator – și apoi, chiar devine.
Tulburări de somn. Hipnoza este, de asemenea, foarte potrivită pentru tratamentul tulburărilor de somn. Elementele hipnoterapeutice sunt destinate să faciliteze somnul și să permită o atitudine pozitivă. În majoritatea cazurilor, tratamentul, după faza de diagnosticare, include eliminarea tendinței de a-ți face griji nocturne.
Combaterea depresiei. Depresia este, de obicei, adânc înrădăcinată în inconștient – este clar că hipnoza este o opțiune aici. Cauzele problemelor sunt aduse la lumină, apoi sunt rezolvate. Desigur, acest lucru nu se poate face peste noapte. Dar hipnoterapia are adesea un efect mai rapid decât alte forme de terapie.
Anxietate. Tulburările de anxietate sunt un alt domeniu în care hipnoza a obținut rezultate excelente. Nivelurile mai profunde de conștiință pot fi atinse pentru a găsi cauza temerilor. Sentimentele și conflictele asociate cu aceasta sunt apoi procesate – și frica dispare.