Lucrările artistei slovace, stabilită în Texas, Katarina Janeckova, sunt inundate de erotism deși sentimentul privitorului este că asistă, neinvitat, la povești de dragoste profunde, intime și intense. Totuși, un „detaliu“ lipsește cu desăvârșire din lucrările tinerei – bărbații. În schimb, femeile sunt galvanizate, în văpăile amorului, de urși negri sau maro, înfățișați în tușe detașate realizate în acuarelă sau acrilice. „Pentru mine, ursul este substitutul perfect pentru bărbat, în universul tablourilor mele“, explică Janeckova. „Pictez acei urși ca figuri simple și ciudate pentru că lasă loc de interpretări, îți invită mintea să fantazeze. Totodată, permite femeii să ocupe locul central în creațiile mele, un loc care depășește reziduul femeii-obiect, al femeii-model, al femeii lipsite de personalitate. Eu permit personajelor mele feminine să se exprime, să își arate latura ascunsă, să se bucure – alături de «urs» sau de cine poftesc – de tot ce visează. Câteodată, alegoriile sunt mai mult în mintea mea – și a privitorilor – decât în realitatea pânzei, dar asta face parte din jocul în care invit lumea“.
Studio d’Arte Raffaelli din Trento, Italia, este doar unul dintre popasurile pe care lucrările artistei le-a făcut, în lume: „Pentru mine este relevant să descopăr că oamenii se regăsesc în lumea pe care le-o pun în fața ochilor, că unii au curajul să se confeseze și că, astfel, îi ajut să se elibereze de povara conveniențelor și stereotipurilor. Fie că sunt în Trento sau Tokyo, Los Angeles sau Bratislava, observ că, în esență, lumea e la fel – are aceleași aspirații, aceleași dorințe, aceleași speranțe.
Eu am crescut în Slovacia și, pe când eram puștoaică, sexualitatea era deja peste tot în jurul meu – televiziune sau internet, reviste și localuri. Perioada aceea este cea care mi-a influențat definitiv percepția și viziunea asupra lumii. În timp ce hălăduiam pe Internet, am dat peste un website unde cupluri de anonimi postau imagini intime sau pur și simplu din viața lor cotidiană, purtând măști pe față pentru a nu fi recunoscuți.
A fost primul meu moment de revelație – oamenii aceia puteau fi oricine, puteau fi vecinii mei, puteau fi rude de-ale mele. Atunci am înțeles că nu poți știi niciodată, cu certitudine, ce fac oamenii în intimitatea lor. Mă simțeam de parcă descoperisem o comoară ascunsă umanității de prea multă vreme, o comoară plină de lucruri ciudate, de mister, de dorință, de dragoste, de atașament și de credință.
De atunci am rămas curioasă cum va reacționa lumea dacă o pictez din perspectiva asta“.
www.katarinajaneckova.com
