Cercetarea psihedelică a cunoscut o renaștere în ultimii ani, dar, pe măsură ce reconsiderăm potențialul psilocibinei de a trata dependența și tulburările psihiatrice, unde se găsește acum ipoteza Stoned Ape, teoria enunțată la începutul anilor ’90? Este posibil ca substanțele psihedelicele să fi stimulat un salt uriaș înainte al conștiinței umane?
Istorie
Propus pentru prima dată de etnobotanistul din secolul al XX-lea Terence McKenna (1946-2000) în cartea sa din 1992 „Hrana zeilor”, conceptul de bază al teoriei este acela potrivit căruia consumul de ciuperci psihedelice ar fi putut juca un rol crucial în dezvoltarea minții și culturii umane.
Potrivit fratelui mai mic al autorului, Dennis McKenna, ideea a rezultat din conversațiile dintre cei doi. Dennis este el însuși etnofarmacolog și cercetător, precum și fondator al Academiei de Filosofie Naturală McKenna.
„Pentru o vreme am avut ideea să scriu o carte care s-ar fi numit «Halucinogeni și evoluție», dar nu am ajuns niciodată să o realizez”, spune Dennis. „Deși abordarea lui Terence este diferită de ceea ce aș fi scris eu, există complementarități. Ideile lui Terence au fost cu siguranță fertilizate de conversațiile noastre”.
Nici Terence, nici Dennis nu s-au referit la această ipoteză sub numele de „Stoned Ape” (în traducere maimuța drogată), despre care Dennis consideră că desconsideră ideea și mută în derizoriu conceptul. Cu toate acestea, numele a prins la public.
În esență, ipoteza sugerează că datorăm apariția limbajului și conștiinței de sine superioare, consumului de ciuperci ce conțineau psilocibină. Cronologia exactă pentru apariția conștiinței variază, dar Dennis crede că procesul ar fi putut începe încă de acum 2 milioane de ani.
„Creierul s-a triplat în volum, cu aproximativ 2 milioane de ani în urmă și ecosistemele care pun împreună hominidele, vitele și ciupercile sunt certe”, spune Dennis, referindu-se la balega din care ies ciupercile cu psilocibină.
Ciuperci magice
Utilizarea Amanitei Muscaria, o ciupercă toxică, cu proprietăți halucinogene puternice, este adânc înrădăcinată în tradițiile șamanice din emisfera nordică. Potrivit doctorului Thomas Falk, profesor de filozofie și educație la Universitatea din Dayton, ipoteza oferă și o explicație pentru așa-numita „explozie creativă” care a avut loc în urmă cu 40.000 de ani, pentru Homo Sapiens, înainte de migrarea lor din Africa, în Europa. Aici vedem un salt aparent în capacitatea cognitivă umană. „Pentru prima dată, acești oameni au trăit în lumi pe care le-au creat, material și simbolic”, spune profesorul Falk. „La fel ca și noi, acei oameni au fost capabili să imagineze o lume și, apoi, să o recreeze în mediile fizice și sociale în care viețuiau. Deși alte specii de hominide ar fi putut exploata în mod eficient natura, ei au rămas subiecții pasivi ai acesteia, iar această distincție majoră între Homo Sapiens Sapiens și toate celelalte hominide pare a fi limbajul.”
Falk, ale cărui domenii de studiu includ fenomenologia și antropologia, spune că, deși nu lipsesc dovezi și teorii bune cu privire la cursul evoluției umane, saltul către conștiința de sine rămâne un mister. „Ipoteza Stoned Ape oferă o posibilă cheie ce pare să se potrivească în multe dintre dovezile științifice și teoria aceasta”, spune el.
În „Hrana zeilor”, Terence McKenna a argumentat — pe baza propriilor experiențe psihedelice (cum ar fi empatia crescută și percepția senzorială), studiul tradițiilor șamanice din culturile antice și gama cunoscută (și ipotetică) de plante și ciuperci psihedelice din antichitate — teoria care avea să-i definească întreaga carieră.
Călătoria ne duce înapoi în Pleistocen, o eră care se întindea între 2,6 milioane și 11 700 de ani în urmă și care a cunoscut schimbări majore ale climei. Aceste schimbări i-ar fi pus strămoșii noștri în mișcare, prin medii noi, provocatoare și abundente, în căutare de noi resurse și experiențe.
Cel mai probabil, înaintașii noștri au fost obligați de împrejurări să experimenteze surse de alimentație alternative, în călătoriile lor, dintre care multe ar fi fost dăunătoare, iar unele dintre ele ar fi fost mutagene, ducând la modificări epigenetice. Acest lucru nu înseamnă că alimentele noi ar fi modificat genomul hominidelor, ci mai degrabă că ar fi afectat expresia genelor care erau deja prezente, schimbându-ne astfel strămoșii noștri fiziologic, neurochimic și cultural.
Astfel, Terence a prezentat o interpretare în care strămoșii noștri ar fi urmărit turme de erbivore, în încercarea de a le vâna pentru hrană și îmbrăcăminte, dar lipsa experienței în prinderea animalelor i-a împins la necesitatea recoltării ciupercilor psihedelice ce creșteau din bălegar. Ulterior, consumul regulat al acestor ciuperci s-ar fi putut dovedi avantajos, pe măsură ce oamenii s-au răspândit pe un nou teritoriu.
„Ciupercile psihedelice par să fi oferit un avantaj hominizilor pentru a se adapta la circumstanțe noi, deoarece acestea modifică practic mintea/creierul, modifică modurile de percepție și induc sinestezia”, spune dr. Falk. Terence McKenna și cercetătorul în micologie dr. Paul Stamets susțin că este posibil ca aceste ciuperci să fi permis strămoșilor noștri să manifeste legături între sunete, simboluri și semnificații, care sunt esența «exploziei creative»: limbajul uman, manipularea simbolurilor și comunicarea.”
Adaptare magică
Terence a susținut, de asemenea, că psilocibina ar fi crescut acuitatea vizuală, ingerată în doze mici, ar fi sporit dorința sexuală și ar fi înlesnit cooperarea — toți acești factori s-ar fi putut dovedi fundamentali pentru adaptare la noile circumstanțe, pentru strămoșii noștri. Stamets, un susținător vocal al teoriei Stoned Ape, evidențiază, de asemenea, calitățile psilocibinei de a induce curaj și empatie.
„Recitind cartea fratelui meu, după aproape 30 de ani, rămân impresionat de cât de atent la detalii a fost. Cred că a fost și este o lucrare credibilă, cu toate că ideea centrală invită criticii la derizoriu și ridicol. Totuși, treizeci de ani mai târziu, ideea Stoned Ape are mai mult sprijin decât oricând, bazată pe ceea ce a transmis Terence”.
Natura discutabilă a conștiinței
În cartea sa din 2018, devenită best-seller, „How to Change Your Mind”, Michael Pollan a numit teoria Stoned Ape „epitomul tuturor speculațiilor micelio-centrice” — ipoteza acestei teorii nu este, pur și simplu, genul de teză care poate fi preluată de un studiu științific. Aceasta implică apariția și natura conștiinței, precum și adevăratul potențial al compușilor psihedelici — ingredientele constituente ale teoriei, pline încă de propriile mistere.
„Inteligența/conștiința umană par să fi fost un fenomen emergent”, spune Falk. „Adică, au existat mulți factori evolutivi, probabil fără legătură, care au intrat totuși într-o combinație aleatorie și astfel au creat un întreg care era mai mare decât suma părților sale”.
Schimbările din mediu au forțat schimbările societale pentru a asigura supraviețuirea, iar aceste schimbări societale au clamat îmbunătățirea capacității mentale. Stăpânirea focului și apariția tehnicilor de gătit și prezervat hrana au îmbunătățit nutriția și au făcut loc pentru o mai mare dezvoltare culturală și socială.
Cu toate acestea, Dennis subliniază că teoria fratelui său nu este menită să rămână factorul singular ce a condus la evoluția umană.
„Evident, au fost implicați mai mulți factori”, spune el. „Este simplist să postulezi că oamenii au mâncat ciuperci și au devenit, brusc, mult mai bine pregătiți din majoritatea perspectivelor. Au existat, cu certitudine, mulți factori care ne-au influențat evoluția”.
Ipoteza Stoned Ape a câștigat puțină tracțiune în cercurile academice, dar a devenit o bază a culturii psihedelice. Printre cei mai notabili avocați ai săi se numără expertul în micologie, dr. Paul Stamets, care, împreună cu Dennis, indică progresele științifice în domenii precum moștenirea epigenetică și neuroplasticitatea, care ar putea explica mecanismele implicate în progresul cognitiv, asistat de psihedelici.
Este puțin probabil ca teoria Stoned Ape să acceadă la nivel de teorie științifică, în viitorul previzibil, dar tipul de reconectare psihedelică modernă pe care Terence McKenna și alții l-au susținut s-ar putea realiza mai ales că mai multe studii examinează potențiale utilizări terapeutice ale psilocibinei.
„Dacă cei care studiază substanțele psihedelice își respectă promisiunile și sunt integrați în medicină și asistență medicală, acest nou curent va revoluționa paradigmele vindecării”, spune Dennis. „Și, deși îmi place să spun că substanțele psihedelicele sunt medicamente pentru suflet, ele pot vindeca nu numai indivizii, ci societatea la scară globală, dacă putem integra și lua în considerare lecțiile pe care ni le pot transmite. Și, poate, doar poate, dacă ciupercile au fost prezente și au jucat un rol care ne-a catapultat în fruntea tuturor celorlalte specii, poate acum — deoarece istoria se încheie și trecem la un fel de existență post-istorică — le vom regăsi și vor fi acolo pentru a ne ghida în acest proces. Mai avem multe de învățat de la aceste ciuperci umile…”