În 2020, utilitatea unui business- plan tradițional, în viața reală, este la fel de importantă precum prezicerile unei ghicitoare despre viitorul umanității.
O lume în care evenimentele disruptive devin normă, în care adaptabilitatea este calitatea esențială și strategiile pe termen lung sunt la fel de probabil să devină realitate precum o vacanță în însoritul Irak – acesta este momentul pe care-l trăim cu toții. Pentru că acum încercăm să plănuim care ne vor fi pașii după ce vom ieși din ostracizarea voluntară, logica ne îndeamnă să ne concentrăm intențiile pe desăvârșirea unei strategii. Numai că o strategie – definită în termenii în care am funcționat până mai ieri este caducă; nu putem, de exemplu, să estimăm că traiectoria pe care o definim nu va fi deviată de la cursul normal de evenimente impredictibile. Prin urmare, fără a renunța la idea pe care o dospim, e necesar să o aliniem cu prezentul și să o concretizăm, mai degrabă, într-o hartă strategică menită să ne poarte de la viziunea pe care o avem la transpunerea ei în realitate.
Strategia de business era un proces clar, metodic, cartezian – din păcate, nu mai este cazul, pentru că elementele sale constituente nu mai sunt la fel de predictibile ci volatile și discontinue.
În plus, tehnologiile pe care le avem la dispoziție astăzi au reinventat regulile strategice, valabile până ieri – dacă plănuim să intrăm pe o nouă piață, cu un produs sau serviciu, planificarea tradițională devine irelevantă din cauza incertitudinilor.
Construiește o hartă strategică
Ce este, de fapt, aceasta? Nimic mai mult decât o reprezentare vizuală a perspectivei pe care o avem, corelată cu obiectivele prioritare. O astfel de hartă are rolul de a determina ce trebuie să se întâmple pentru ca viziunea/ideea pe care o avem să devină realitate, pe termen scurt, mediu și lung. Ideal, nu avem nevoie de mai mult de o pagină pentru a defini bornele pe care trebuie să le atingem.
În cele ce urmează, am încercat să sintetizăm elementele concrete pe care un road-map dedicat ideii tale ar trebui să le cuprindă, astfel încât drumul pe harta ta să fie cât mai puțin sinuos și cât mai eficient cu putință. Template-ul de mai jos este pur orientativ, prin urmare este chiar necesar să îl adaptezi propriei viziuni, pe termen scurt, mediu și lung.
Viziunea – cum vei impacta lumea, în viitor, aplicând ideea ta?
Focus strategic – cum trebuie ajustată strategia ta, în timp, pentru a-ți atinge scopul?
Scopuri strategice – care sunt obiectivele specifice demersului tău, ce-ți susțin viziunea?
Target – piețe și clienți – ce segment de piață sau clienți vizezi să atingi, cu precădere, după lansarea business-ului?
Soluții – ce incentivări sau oferte speciale ai putea să pui în joc? Cum și când s-ar putea aplica acestea?
Riscuri și bariere – care sunt impedimentele majore în desfășurarea business-ului pe care îl startezi?
Metrici esențiali – cum definești/măsori succesul afacerii tale?
Unul din elementele foarte importante pentru menținerea relevanței hărții tale strategice, este să o updatezi cu regularitate – vei observa, în timp, că de exemplu, metricii pe care-i considerai inițial ideali pentru măsurarea succesului afacerii tale se vor schimba radical, odată cu evoluția business-ului și că, deopotrivă, țintele pe care vrei să le atingi vor fi elevate dinamic.