De ani buni, aplicațiile pe mobil ne-au acaparat viața și, de cele mai multe ori, ne invadează intimitatea. Acum, tot mai mulți dintre noi, năzuim la o viață mai simplă.
Câteodată, îmi doresc să scap de toată tehnologia de care mă simt tot mai dependent, în fiecare moment al vieții…”, spune Dragoș, un veteran al digitalizării, România. Nu este, nici pe departe singurul, un omolog al său din Statele Unite, Sandy Ceberano, are o viață bi-polară, împărțită între San Francisco, unde clienții săi sunt exclusiv focusați pe new media, și Australia, unde și-a deschis un mic start-up care promovează simplitatea și reîntoarcerea la “hârtie și creion”. Face asta, pentru că, spune ea “sunt indisolubil legată de tehnologie și de digitalizare – lumea a făcut, în doar câțiva ani, un salt evolutiv fenomenal – dar sunt dese momentele în care simt nevoia să las deoparte laptop-ul, smartphone-ul și tot restul pleiadei de gadgeturi de care mă înconjor zilnic și să scriu, în liniște, cu stiloul preferat, în carnețelul meu, toate gândurile, ideile și construcțiile care-mi vin în minte. Așa, simt că mă detașez, dar nu de mine – așa, simt că mă regăsesc. Am încercat o mulțime de aplicații special create pentru a-ți organiza task-urile sau pe cele cu ajutorul cărora îți poți crea liste sau nota idei, dar, când am un stilou și o foaie de hârtie la îndemână, sau când îmi notez în agenda old-style, cu foi, simt că tot procesul este mult mai flexibil și mai natural – iei o foaie și ceva de scris, și te concentrezi doar la ce scrii. În plus, așa mă simt mai aproape de ideile mele și, în definitiv, mai în siguranță. Nimeni n-a făcut hack unui pix, până acum!”
O nouă paradigmă
Practic, ceea ce constatăm cu toți, mai rar sau mai des, este validat de știință, care subliniază că percepția senzației tactile stimulează părțile din creier responsabile cu inovația și creativitatea.
Un adevăr care, raportat la realitatea prezentului, arată că lumea urmează un model și nu un trend: după o lungă perioadă în care digitalizarea forțată – în cel mai profund sens, o colectivizare forțată – ne-a obligat să folosim aplicații mobile pentru orice, acum, primii care au adoptat acest stil de viață sunt primii care renunță, cel puțin parțial, la el. Curiozitatea, parte din natura umană, poate fi întreținută o perioadă de timp, dar atunci când nu mai este posibilă o elevare a acestei stări și începem să ne plictisim, renunțăm, fie la aplicații, fie la smartphone ca să ne luăm notițe, fie la mouse ca să facem o schiță. Acest model se reflectă, de exemplu, în creșterea negativă pe care o va înregistra, în acest an vânzarea de smarphone-uri. Sau, în recrudescența explozivă, în social media, a postărilor cu scriere caligrafică, pictură, desen, coloriaj și urban fine art.
Explicația științifică
Cercetările științifice din ultimii 10 ani, privind impactul pe care îl au gadget-urile asupra creativității și nu numai, relevă faptul că, deși apreciem tehnologia pentru anumite task-uri, supra-încărcarea digitală ne face să raționăm mai puțin și, în esență, ne reduce capacitatea creativă. Un studiu din 2010, efectuat de University of California din San Diego arăta – adică acum 10 ani! – că, față de 1960, consumăm de trei ori mai multe informații. Alte studii, de această dată realizate de Princeton University în 2014, arată că instrumentele de scris sunt mai importante decât tastatura – astfel, cercetătorii au constatat că studenții care luau notițe pe laptop performau mai prost, în cazul testelor conceptuale, decât cei care își luau notițe.
Adevărul este că, orice s-ar spune, carnețelul și instrumentul de scris sunt aplicația supremă, pentru luat notițe.