Creierele noastre sunt inundate cu dopamină — substanța chimică ce ne face să ne simțim fericiți și mulțumiți.
Unul dintre producătorii-cheie ai neurotransmițătorului „de simțit bine” este zona tegumentară ventrală a creierului (TVC). TVC, la rândul său, joacă un rol fundamental în calea de recompensare a creierului — o colecție de regiuni și conexiuni și modul creierului nostru de a recompensa anumite comportamente, cum ar fi să mâncăm sau să facem sex.
Un studiu din 2012 a analizat creierul persoanelor care aveau relații angajate pe termen lung (în medie de 21 de ani) și le-a comparat cu cei îndrăgostiți de mai puțin de un an. Participanții au fost rugați să se uite la o fotografie cu cineva pe care-l cunoșteau vag, o cunoștință, un prieten apropiat și apoi, în cele din urmă, o fotografie a partenerului lor. Alăturat, scanările cerebrale arătau de fapt destul de asemănător, în elementele cheie. Cu toate acestea, atunci când subiecții au aruncat o privire asupra celeilalte jumătăți, TVC a început să lumineze orbitor. Aceste rezultate au fost aceleași pentru cei care au avut relații de lungă durată, precum și pentru persoanele aflate la începutul amorului. Totuși, cum se face că anumite cupluri păstrează intactă flacăra iubirii — este o chestiune la care știința nu avea un răspuns precis. Acum, cercetările admit că este nevoie de mai mult decât recompensele dragostei romantice pentru a rămâne îndrăgostiți și, în pofida faptului că este cu totul nedemonstrat, fac referire la suflet și potrivirea transcendentă între persoane. “Este un fapt că suntem atrași de anumite persoane în detrimentul altora, că putem, brusc, discuta orice cu unii, în timp ce cu alții nu avem nicio afinitate. În mod clar, atunci când două persoane se plac, pe lângă chimia declanșată în corp, de creier, are loc și o alta, mult mai profundă. Știința nu are încă mijloacele să demonstreze validitatea acestei perspective însă, dacă facem apel la înțelepciunea milenară, nu putem nega existența sufletelor și a legăturii profunde pe care unele o au”, spune Bianca Acevedo, neurolog și cercetător la University of California, Santa Barbara.
