Efectele educației muzicale

Efectele educației muzicale

Copii care primesc o educaţie muzicală, dobândesc un mult mai profund autocontrol și sunt capabili să discearnă mult mai echilibrat situaţiile de viaţă în care sunt puși – este concluzia unor cercetări desfășurate de-a lungul ultimei decade. Spre deosebire de copii care primesc o educaţie clasică, cei care studiază și muzica, au nevoie să se concentreze asupra a două lucruri simultan: sunetul emis cu ajutorul instrumentului și abilitatea de a-l utiliza corect. Astfel, s-a demonstrat că, educaţia muzicală începută la o vârstă fragedă, sporește și aptitudinile de autocontrol spaţio-temporal, precum și coordonarea subtilă a mișcărilor membrelor – în dese cazuri, un muzician trebuie să își mute atenţia de la o mână, la cealaltă, abilitate care poartă numele de control inhibitor. Dar, această abilitate crează și capacitatea de a amâna, nu numai mental, gratificaţiile ce survin realizărilor – pentru copii care studiază muzica, recompensele nu sunt o condiţie sine qua non a realizărilor sau, cel puţin, aceștia au o capacitate sporită de a aștepta, de a fi rezilienţi, de a se concentra asupra scopului și a ignora implsurile venite din exterior, în timp ce studiază, dar și în viața de zi cu zi.

Lasă un comentariu

© 2020 Urban Fine Art