În lumea lor, dansul e totul. Mai puțin o construcție dezechilibrată.

În lumea lor, dansul e totul. Mai puțin o construcție dezechilibrată.

Pentru noi toți, muritorii de rând, baletul este o artă serafică, o plutire plină de emoție și rafinament. Dacă este executat impecabil, dacă balerinii nu sunt dansatori și dacă trăirile le sunt autentice și nu de mucava, produsul muncii lor are toate șansele să-ți taie respirația. Povestea din spatele poveștilor spuse pe scenă, fără cuvinte, dogorește de disciplină, sârg, pasiune, educație, talent și devotament absolut. Ayaka și Kiril, prim-soliștii Teatrului de Balet Sibiu, s-au născut și au învățat dansul clasic la o distanță enormă unul de celălalt, în medii radical diferite, dar s-au înțeles din primul moment pentru că „vorbesc” aceeași limbă, au primit aceleași lecții de la profesori diferiți, au trecut prin aceleași privațiuni în drumul către perfecțiune. S-au întâlnit la Sibiu, unde au venit din motive surprinzătoare.

Veniți din lumi foarte diferite de Sibiu. Cum trăiți și cum v-ați adaptat aici?

AYAKA: Așa este, eu vin din Japonia și m-am născut, am copilărit și trăit într-o suburbie a metropolei Tokio. Eu sunt obișnuită cu aglomerația, graba și zgomotul care acolo nu se opresc niciodată. E o agitație perpetuă, pe care aici nu am întâlnit-o, din fericire! Eu m-am adaptat foarte bine în Sibiu și mă simt excelent aici. Îmi place orașul, liniștea și pacea lui. Aici pot să ies la plimbare și să mă relaxez. Singurul inconvenient este acela că magazinele se închid destul de devreme – în Tokio sunt deschise non-stop.

KIRIL: Da, și eu vin dintr-un loc extrem de aglomerat, cu un trafic infernal. Moscova, deși este cosmopolită și îți oferă o gamă uriașă de posibiltăți de a-ți petrece timpul liber, este departe de a fi un loc liniștit. Imaginează-ți cum arată un oraș în care doar metroul transportă milioane de persoane pe zi, iar la suprafață, mașinile petrec ore în trafic. În Sibiu, locuiesc în centrul orașului și fac mai puțin de 5 minute până la sala de repetiții. E o diferență enormă, pe care o apreciez și de care mă bucur zilnic.

Pentru amândoi baletul este, evident, o chemare. Cum ați început?

KIRIL: Eu provin dintr-o familie care nu are absolut nicio legătură cu arta. Mie mi-a plăcut să dansez de mic, am avut asta în sânge și am știut mereu că asta e calea pe care vreau să o urmez. Nu m-a influențat nimeni și nici nu m-a încurajat; părinții au fost destul de surprinși când le-am spus că vreau să fac balet. Mă întrebau dacă nu ar fi mai bine să am și o meserie adevărată… Am studiat la Moscova arta dansului, cu profesori importanți, cărora peste ani le mulțumesc pentru seriozitatea, demnitatea, severitatea și pasiunea cu care m-au educat. Sunt valori pe care mi le-au transmis și mie și care au devenit parte din mine. Pentru că baletul este, în bună măsură, rutină, exercițiu, pregătirea corpului, ca acesta să poată executa posturile, mișcările, și să îți permită să controlezi fiecare gest. Abia apoi îți poți permite să încerci să transmiți emoții, să arăți publicului ce simți și acesta să rezoneze…

AYAKA: Eu am avut norocul să am o mamă care mi-a înțeles pasiunea și care m-a sprijinit de mică. În copilărie, și ea își dorise să devină balerină, însă nu s-a putut. Am început primele lecții de dans clasic la 4 ani și am continuat în Tokio până la adolescență, când am plecat la Londra, unde am continuat cursurile superioare de balet.

Profesional, sunteți balerini cu o mare experiență. De ce ați ales să veniți în România, la Sibiu?

KIRIL: Pentru mine, experiența pe care o trăiesc aici este o nouă provocare. Am fost, timp de 11 ani, parte din Baletul Kremlin – acel Kremlin, unde stă și Putin – și am hotărât că este timpul să experimentez și altceva. La Baletul Kremlin, am început după terminarea studiilor și am luat-o de jos. După multă muncă, am ajuns prim-solist acolo însă mi-am dat seama că nu am unde să merg mai sus, nu am unde să mai evoluez de vreme ce ajunsesem în cel mai înalt punct posibil. A venit această oportunitate și am decis să trăiesc o nouă experiență aici. Baletul din Sibiu este un loc foarte interesant, pentru că îmi oferă posibilitatea să mă implic și în lucruri adiționale – pot veni cu propuneri pentru costume, pentru decor și îmi pot exprima părerile legate de coregrafie. Pentru mine este foarte important!
AYAKA: Da, sunt și eu, precum Kiril, de părere că aici, la Sibiu, avem această libertate de a ne implica mai mult decât strict actul artistic și asta ne dă un sentiment foarte important: părerea noastră, ceea ce simțim, putem spune și putem avea o contribuție în plus. Asta, cred, ne motivează pe toți. În plus, aici am colegi din toate colțurile lumii și pentru mine întreg acest ansamblu mă face să mă simt în largul meu.

Așa cum cultura din care veniți este foarte diferită de cea de aici, presupun că este și publicul…

AYAKA: În Japonia, de exemplu, publicul este foarte exigent și educat, urmărind tehnica. Este un aspect foarte important și foarte diferit de ceea ce simt că își dorește publicul de aici și din lumea Occidentală, în general unde prevalează emoția care ajunge la cei din sală. De asemenea, ca în orice metropolă unde sunt infinite posibilitățile de a te distra, nu întotdeauna auditoriul este neapărat atent, 100% la noi, cei de pe scenă. Am trăit momente în care nu am simțit o legătură afectivă cu publicul, în țara mea, și asta m-a dezamăgit, oarecum. Aici, publicul, deși este mult mai puțin numeros, este aproape de tine, îți urmărește și apreciază efortul, felul în care transmiți povestea prin dans. Oamenii sunt mult mai calzi și mai empatici, în România!

KIRIL: Este aceeași situație la Moscova, precum cea descrisă de Aya. Am avut spectacole cu mii și mii de oameni dar am simțit câteodată că ei vin ca la un eveniment monden, unde este bine să fii prezent, să fii văzut. Desigur, Rusia are o lungă tradiție în balet, deci publicul este categoric educat și știe la ce să se aștepte, însă, probabil, pentru că sunt atât de multe variante de a te distra și pentru că mulți le-au trăit pe toate – sau așa cred – simți că te adresezi unei audiențe blazate. Aici, oamenii sunt în primul rând mult mai deschiși la inimă și minte, prin urmare actul nostru artistic, acolo unde ne punem sufletul, este apreciat. Pentru mine, îți spun sincer, nu este relevant numărul de spectatori, ci cât din ceea ce încerc să transmit ajunge la ei…

Ca să poți face diferența, ca persoană sau ca profesionist, între foarte bun și excepțional, e nevoie de un eveniment, de o persoană, de o situație care să-ți schimbe perspectiva și nu mă refer la un mentor, neapărat. Pentru voi, care a fost situația sau persoana care să fi mișcat ceva, fundamental, în voi?

KIRIL: Asta este o chestiune foarte personală și foarte adevărată, totodată. Pentru mine s-a întâmplat când eram la Moscova, în vârful carierei mele de până atunci. Am un prieten care locuiește în afara orașului, departe de civilizație și care hotărâse să se despartă de tot ceea ce este modern și să ducă o viață exclusiv bazată pe ceea ce poate el produce. A început cu mai nimic, avea câteva animale și, în timp, a reușit să facă o fermă care se susține singură. M-a invitat acolo de câteva ori și, după o vreme, am realizat că mă simt foarte bine în liniștea și pacea de acolo, că îmi face mare plăcere să îl ajut să repare sau să construiască, să fiu în preajma cailor… Această experiență precum și discuțiile cu amicul meu mi-au schimbat radical percepția despre viață. Este un sentiment incredibil să știi că ești liber de orice, că ești stăpânul propriei tale vieți. Acolo m-am regăsit și acolo mi-am schimbat viața.

AYAKA: Da, și pentru mine a existat un asemenea moment care mi-a marcat viața și cariera. Mai precis o serie de evenimente. Eu am crescut într-un mediu foarte strict, în care profesorii mei încercau să mă facă să ating, tehnic, perfecțiunea. Perioada petrecută la Londra m-a apropiat de colegii de acolo care mi-au devenit prieteni și care încet, încet, mi-au dat încrederea că pot să îmi exprim propriile emoții, să arăt ce simt. De atunci, am fost capabilă să mă eliberez, și să transmit propriile mele emoții. Pot spune că am devenit o balerină mai bună, asta simt eu despre mine, pentru că acum totul mi se pare mai natural, mai nefiltrat în actul meu artistic. Iar asta ajunge la public și, pentru mine, este cea mai mare satisfacție: să simt că oamenii vibrează la ceea ce transmit.

Pregătirea fizică, rutina zilnică, repetițiile, toate vă lasă puțin timp pentru voi. Totuși…

AYAKA: Așa este, avem puțin timp liber, dar este o viață care îmi place, mă motivează și mă provoacă, zilnic. În general, încerc să mă refac pentru că pregătirea fizică este foarte solicitantă, însă fără ea nu poți face nimic în balet. Eu stau acasă sau ies la plimbare cu cățelușul meu. Are un an și mă face foarte fericită, este o ființă veselă, pozitivă, care reușește să mă remonteze în fiecare zi.

Muzica este deasemenea importantă pentru mine și, de cele mai multe ori, ascult un gen complementar cu starea de moment. Prefer muzica clasică, dar ascult cu mare plăcere și genuri foarte comerciale, precum pop-ul japonez. Un mare rol în viața mea profesională îl are faptul că trăiesc într-un oraș liniștit și pașnic, precum Sibiul. Astfel am o problemă în minus, pentru că știu că, dacă am nevoie de liniște, o pot avea. În plus, îmi place mult natura, iar aici este mereu aproape.
KIRIL: Eu am o viață destul de solitară, nu prea ies. Am sentimentul că îmi pierd concentrarea, că mă lipsesc singur de focusul pe lucrurile care mă interesează și mă reprezintă cu adevărat aproape de fiecare dată când petrec seri mai lungi în oraș. Îmi place să citesc și să mă plimb, îmi place să hoinăresc, atunci când am posibilitatea, ceea ce se întâmplă destul de rar – avem 6 zile pe săptămână un program foarte riguros de pregătire și, în a șaptea, fie avem spectacole, fie suntem ocupați să ne pregătim pentru următoarea săptămână. Totuși, îmi place foarte mult Sibiul, faptul că este un oraș mic și cochet se potrivește atât personalității mele cât și „jobului”… Și eu ascult multă muzică, de toate genurile, dar întotdeauna potrivită cu starea mea de atunci. Apelez mai ales la radiourile tematice pe care le-am găsit pe internet, pentru că nu am timp să caut și să-mi aleg muzica. Așa este foarte ușor pentru mine: când citesc, ascult muzică clasică, când fac curățenie, să zicem, aleg un post cu muzică rock sau mai plină de energie.

Amândoi sunteți personalități care, în spectacole, trebuie să funcționeze la unison și să transmită, împreună, emoții publicului. Sunteți prieteni și în afara „serviciului”?

AYAKA și KIRIL: Suntem amici foarte buni și ne înțelegem excelent. Nu credem că altfel am putea avea cum să transmitem ceva și nici că am putea comunica ușor, unul cu celălalt. Emoțiile nu pot fi mimate prea multă vreme, iar publicul nu poate fi păcălit. Discutăm în fiecare zi și încercăm să ne punem reciproc în valoare. Sunt și ocazii în care ieșim seara împreună, când discutăm despre noi, despre lucruri din afara dansului.

Lasă un comentariu

© 2020 Urban Fine Art