Oriunde, în lumea noastră, găsim muzică. Fără excepție, fiecare cultură produce o formă a acesteia. La fel ca limbajul, este o trăsătură universală în specia noastră și, de-a lungul mileniilor, a înflorit într-o simfonie globală diversă și uimitoare. Cu toate acestea, originea sa rămâne unul dintre marile necunoscute ale istoriei umane.
Cele mai vechi instrumente sunt flauturi vechi de 42.000 de ani, descoperite în peșteri din Germania. Muzica vocală este cu siguranță anterioară acestora. Cu puține dovezi la îndemână, oamenii de știință încă dezbat ce scopuri evolutive servește muzica. Unii au căutat o cale în jurul dihotomiei adaptare-invenție, făcând distincția între muzică (un produs cultural) și muzicalitate (bazele biologice care ne permit să creăm și să percepem muzică). Numai această categorisire nu explică originea supremă a muzicii, dar lasă spațiu atât pentru natură, cât și pentru progres. Prin urmare, teoria care pare să definească cel mai bine complexitatea muzicii și originii acesteia, se găsește în relația ancestrală a omului cu natura, de la care a împrumutat sunete melodioase pentru a comunica, dezvoltându-le ulterior și rafinându-le, până la structurarea perfectă, matematică, la care am ajuns acum.
