Street Delivery 2020 a continuat seria de intervenții urbane spectaculoase în Iași, Bacău, Timișoara și Brașov. Resoluțiile propuse comunităților din aceste orașe au stârnit reverberații pozitive, prin încărcătura emoțională pe care o poartă lucrările realizate de unii dintre cei mai apreciați artiști urbani din România. MOLOTOW a fost supplier-ul de instrumente dedicate artei urbane, spray-urile Belton Molotow Premium și Molotow UrbanFineArt Spray fiind preferate de muraliști. Ne bucurăm că am susținut minunatul StreetDelivery 2020, condus de Cristian Neagoe și că am colaborat, și la aceste proiecte, cu Harcea Pacea, Cristian Scutaru, Bogdan Cazacincu, Alin Mihail, Andreea Ungureanu și Wanda Hutira.
Două proiecte speciale, Powered by MOLOTOW, merită să fie popularizate și admirate: Primul, pus la cale de Asociația Antistatic, în cadrul programului „Portrete de cartier”, este o intervenție în proximitatea Pieței Cotroceni (strada Louis Pasteur), o lucrare realizată de Eduard Balas, inspirată de stilul art-deco, des întâlnit în cartierul bucureștean. Instagram: #PortreteDeCartier #AsociatiaAntistatic @eduard.balas.
Al doilea proiect, s-a petrecut la Timișoara, la minunatul Flight Festival (Instagram @FlightFestivalTimisoara) și se remarcă nu doar prin ineditul suportului pe care a fost realizat – un TIR al companiei de transport Ravitex – ci și prin alegoria de elemente și stiluri grafice conjugată de Flaviu Roua (Instagram @jones1_art). Un element care evidențiază o dată în plus această lucrare este faptul că participanții la Flight Festival au avut posibilitatea să utilizeze spray-urile Belton Molotow Premium și să își lase „semnătura”, pe una din laturile camionului.