Oamenii de știință, au întrezărit o nouă teorie — Universul a analizat toate variantele de legile fizice posibile, înainte de a concluziona că cele pe care le observăm astăzi în jurul nostru, sunt perfecte. Această idee, de-a dreptul sălbatică, ar putea modifica total percepția pe care o avem despre lumea în care trăim.
Un Enunț „sălbatic”
În lucrarea publicată pe serverul arXiV, cercetătorii — susținuți de Microsoft — oferă idei „la intersecția dintre fizica teoretică, informatică și filosofia științelor”, tachinând caracterul uriaș și multidisciplinar al cercetării lor.
Iată cum funcționează teoria proaspăt pusă în discuție: Universul nostru observă o multitudine de legi ale fizicii, dar cercetătorii spun că alte legi posibile ale fizicii par la fel de probabile, având în vedere modul în care funcționează matematica, în Univers. Deci, dacă un grup de legi fizice era la fel de probabil, atunci cum am ajuns la legile pe care le experimentăm cu toții, acum?
„Noțiunea de «învățare», așa cum o folosim de regulă, este mai mult decât o adaptare brută, de la moment la moment. Este un proces cumulativ care poate fi gândit ca teoretizare, modelare și prezicere. De exemplu, sistemul ADN / ARN / Proteine — fundamentul vieții pe Pământ — trebuie să fi apărut dintr-un proces de adaptare și totuși este propriu unei vastități și diversități uriașe de organisme, mult mai mare decât ar putea fi necesar pentru a fi considerat o adaptare”.
O altă teorie
Universul ar putea fi o rețea neuronală absolut imensă — putem recurge la analogia cu cercetările lui Charles Darwin, care a studiat modurile diferite în care animalele s-au specializat, pentru a prospera în medii diferite. De exemplu, de ce avem un corp monolitic de legi ale fizicii, mai degrabă decât, să zicem, o mulțime de tipuri specializate de grauri? Aceasta este o întrebare ce datează cel puțin din 1893, când s-a enunțat filozofic, pentru prima dată, „selecția naturală”, dar pentru legile Universului.
În lucrare, oamenii de știință disecă o serie de termeni, inclusiv modul în care definesc „învățarea”, în contextul Universului care, spun ei, este format din sisteme pe care fiecare le are de îndeplinit în fiecare zi.
Fiecare sistem este înconjurat de un mediu, format din alte sisteme diferite: imaginați-vă că vă aflați într-o mulțime de oameni, unde mediul dvs. cel mai apropiat, este format doar din alți oameni. Fiecare dintre mediile celorlalți este format din dvs. + alți oameni, unii dintre aceștia nefiind în „raza de acțiune” directă, a dvs..
Evoluția este, din multe puncte de vedere, un proces de învățare, cu iterații multiple, așa că atunci când se sugerează că Universul a folosit selecția naturală ca parte a definirii legilor fizicii, se invocă acel tip specific de învățare. (Este necesară conștiința pentru a învăța? Trebuie să definim cu atenție învățarea pentru a face acest lucru. Organismele și sistemele arată în mod constant rezultatele învățării, cum ar fi mai mult succes sau o rată mai mare de reproducere, chiar dacă nu le atribuim conștiința drept element definitoriu)
Cercetătorii explică bine această distincție: „Într-un anume sens, învățarea nu este nimic special; este un proces cauzal, transmis de interacțiuni fizice. Și totuși, trebuie să considerăm învățarea ca fiind specială pentru a explica evenimentele care apar din cauza învățării.”
Luați în considerare expresia „Nu înveți niciodată”, care sugerează că rezultatele pentru o anumită persoană și activitate sunt încă derizorii. Folosim acest rezultat pentru a spune că învățarea nu s-a întâmplat. Ce se întâmplă dacă persoana încearcă să-și schimbe rezultatele și pur și simplu nu reușește? Evaluăm învățarea numai pe baza rezultatelor vizibile.
Conexiuni între teorii
Conform estimărilor, sunt șanse de peste 50% să trăim într-o simulare, iar noua teorie, mai sus definită, nu face decât să aducă elemente care susțin ideea Universului—Simulare: dacă lumea este guvernată de legi ale fizicii, distilate după numeroase încercări, și dacă acumularea de rezultate din procesele evolutive sunt scopul Simulării, atunci putem presupune ca rațional faptul că Universul caută formula ideală pentru echilibrul entropic — undeva între ordinea desăvârșită, care nu aduce progres, și haos, unde progresul este aleator.
