Alege setul de culori pe care-l preferi, din imaginea de mai sus, și află cum se reflectă această alegere în personalitatea ta.
Conform psihologilor (sau, cel puțin, unei tabere dintre aceștia), subconștientul nostru are o putere covârșitoare și o influență enormă asupra a ceea ce suntem. Astfel, ceea ce ne place, ceea ce ne displace și chiar culorile pe care le preferăm, sunt, potrivit studiilor realizate de psihologi, rezultatul direct al influenței subconștientului. Motiv pentru care am pregătit câteva combinații de culori care sunt corespondentul câtorva tipuri de personalitate. Vezi cât de corectă este descrierea ta, după ce ai ales setul de culori preferat!
1. Bleu și violet
Violetul sugerează nevoia de securitate emoțională și perfecționism, în toate ariile vieții, dar mai ales spiritual. Ești o persoană deosebit de senzitivă, plină de compasiune și îți face mare plăcere să-i ajuți pe alții.
Bleu-ul înseamnă înțelepciune și creativitate, pe care dorești să le demonstrezi și să le arăți lumii. Pentru tine are mare importanță și aparența, felul în care lumea te vede și percepe, în special pentru că ai conștiința propriei unicități și a lucrurilor minunate pe care le realizezi.
Îți place ca realizările tale să fie apreciate. Albastrul deschis ne arată că ești o persoană stabilă, calmă, creativă, o persoană care iubește lumina și serenitatea.
2. Galben și alb
Albul înseamnă că îți place simplitatea în viață, urăști complicațiile, șaradele și chestiunile încâlcite. Ești, de asemenea, o persoană independentă, o persoană care vrea și poate să se bazeze pe sine. Optimismul și deschiderea față de lume și nou, auto-controlul și faptul că nu ești impulsiv sunt caracteristici care te definesc.
Galbenul dovedește că ești o persoană veselă, creativă dar, deopotrivă, critică, atât cu tine cât și cu ceilalți. Îți place viața în viteză, treci de la o activitate la alta și simți nevoia acută să te faci auzit, să-ți lași amprenta peste tot pe unde treci.
3. Turcoaz și roz
Turcoazul spune despre tine că ești o persoană foarte prietenoasă, care comunică ușor cu oricine, că ești plină de compasiune și grijă față de tot ce este în jurul tău – mediu, plante, animale, oameni – și că, de cele mai multe ori, alegi să spui totul din inimă, într-un fel negând ce ar fi preferabil. Intuiția este unul dintre atuurile pe care te bazezi și cauți întotdeauna să înțelegi latura spirituală a lucrurilor, pentru că spre asta tinzi. Îți ești suficient și ai un grad înalt de stimă de sine. De asemenea, ești o persoană care ia, mai mereu, deciziile potrivite.
Roz înseamnă că iubești și îți place foarte mult această stare, ești o persoană pozitivă, sensibilă, bună, o persoană căreia îi place să dăruiască. Instinctul tău primar este să-i ocrotești pe ceilalți, în special pe cei care sunt neajutorați. Ești o fire foarte romantică și senzuală. Comportamentul tău este non-violent și rezervat, dând impresia că ești o persoană emotivă.
4. Roșu și albastru
Roșu înseamnă optimism, pasiune, o fire extrovertită și plină de încredere. Îți place să fii în centrul atenției și radiezi o grămadă de energie. Ești o fire foarte ambițioasă și competitivă. Adori viața și nu îți este teamă să îți urmezi și urmărești visele și scopurile. Poți fi o fire agresivă pentru că te enervezi repede și îți pierzi rapid controlul.
Albastru înseamnă că ești în căutarea liniștii interioare și a adevărului, că ești de încredere și că ai nevoie, stringentă, să fii luat în serios și să fii crezut/credibil. Nu ești o persoană impulsivă și îți iei răgaz înainte de a vorbi. Ești o ființă responsabilă, care apreciază armonia, pacea și stabilitatea în viață. Ești un luptător pentru dreptate.