Arta trăitului în natură, Locuința rulotă

Arta trăitului în natură

Care ar putea să îți fie graba, dacă roțile căruței în care locuiești sunt doar de formă?

De cât de mult spațiu avem nevoie, de fapt, pentru a trăi confortabil?

Dacă ar fi să ne luăm după tendințe, micro-casele sunt ultimul răcnet, o întreagă industrie începând să prindă contur. Dacă ne uităm în istorie, cei pe care-i numim acum nomazi nu se plângeau că le-ar lipsi ceva.

Care este adevărul? Putem trăi confortabil într-un spațiu de doar câțiva metri pătrați?

Un pat triplu king-size, o sufragerie în care încape o masă pentru șase persoane plus un godin din fontă, o bucătărie cu toate utilitățile și o baie cu toaletă (chimică), duș și chiuvetă. La toate astea, adăugați peisajul – la alegere, pentru că nimic nu e definitiv. Dacă Aventura este prenumele dumneavoastră, iar Natura îi chema pe strămoși, ați tras lozul câștigător, pentru că lumea și viața vi se vor părea ușor diferite față de ce ați trăit până acum. Nu trebuie decât să vă lăsați inspirați de experiența unui cunoscut designer și să îi urmați exemplul. „În afară de croitorie, am două pasiuni: muntele și libertatea, nu neapărat în această ordine. Acum câțiva ani, am fost în Statele Unite, în excursie, și am avut curiozitatea să aflu mai multe despre pionieri, despre cei care au cucerit Vestul, cei care nu s-au temut să meargă înainte. O experiență fascinantă, despre care puțină lume știe, măcar firimituri, la noi, în Europa. Fascinat de viața pe care o duceau niște oameni normali, aparent, care -au aventurat alături de familii, în necunoscut, mi-a venit inspirația unei «case pe roți» chiar dacă cele ale căsuței mele sunt doar de formă – un design menit să-mi amintească de eroii mei”.

Locainta rulota, interior 2
Acasă este acolo unde îți este sufletul. Nu înceta niciodată să-l cauți.
Călător necunoscut

Construcție în timp record

Caravana statică, dacă-i putem spune așa, a fost construită în câteva săptămâni, din lemn de molid, ce a fost vopsit, după finisare și, ulterior lăcuit. Interiorul a fost izolat cu spumă pentru etanșare, iar aparatele electrocasnice funcționează exclusiv cu curent electric, de la un generator pe motorină. Apa curentă este captată de la un izvor și filtrată de impurități, fiind certificată de un laborator de specialitate ca potabilă.

„Când ajung aici, în weekend-uri mai ales și în vacanță, am senzația că ies în afara timpului, că sunt ajutat să suprim orice interferență a vieții citadine. Aici trăiesc după ritmul naturii și este o senzație uluitoare. Totuși, trebuie să o spun, m-aș simți departe de a fi în largul meu dacă nu aș avea apă curentă și electricitate. În rest, nici nu m-am gândit să îmi instalez televizor, iar de smartphone nu poate fi vorba, aici nefiind semnal.”

Dacă această experiență a reușit să galvanizeze partea din dumneavoastră care adoră să plece departe de oraș, trebuie să vă spunem că experiența are prețul ei, nici prea mare, nici prea mic, „cam cât două vacanțe cu familia, la all-inclusive, în Turcia”, după cum ne informează interlocutorul nostru.

Interiorul este decorat în conformitate cu strictele canoanele impuse de stilul scandinav, pentru că „mai minimalist de atât, e greu să trăiești, iar tributul meu este îndreptat și către frumosul din care inutilul este totalmente exclus. Nuanțele lemnului, împreună cu cele albastru mi s-au părut cele mai potrivite, pentru că, în definitiv, e o casă”.

Concluzia: suprafața de 24 m2 se potrivește perfect pentru a trăi decent, câteva zile, în sufrageria naturii.

Locainta rulota, interior 1
Planul „căruței-cabană” a fost realizat de o prietenă a designerului, arhitectă, care a întrebat, în primul rând, ca orice arhitect respectabil, pentru câte persoane ar trebui să gândească spațiul.
S-a liniștit atunci când a înțeles că este vorba despre un proiect eminamente personal, un spațiu de relaxare destinat căutării serenității și (re)descoperirii sinelui. Designul, de inspirație nordic-europeană, are și elemente de sorginte americană – lămpile și felinarele fiind comandă specială, peste ocean.

Lasă un comentariu

© 2020 Urban Fine Art