Care este copilul tău favorit?

Care este copilul tău favorit?

Când părinții sunt întrebați dacă-l preferă pe unul dintre copiii lor, prima reacție este, de obicei, de indignare, apoi, de negare – „Bineînțeles că nu, îi iubesc pe amândoi la fel!” Cu toate acestea, în majoritatea familiilor, frații sunt tratați în mod inegal. Dar, să ai un copil favorit este natural. La urma urmei, dragostea părintească distribuită în mod inegal a fost întotdeauna o normă în istoria omenirii.

ORDINEA, LA SUCCESIUNE

Nu cu mult timp în urmă, mamele și tații își concentrau atenția, în mod natural, asupra primilor și celor mai sănătoși urmași, în timp ce ceilalți copii erau doar o formă de reasigurare, în cazul în care cei mai mari nu reușeau. Era, de asemenea, de la sine înțeles, desigur, că fiul cel mare moștenea afacerea tatălui, fie că era vorba despre un simplu atelier de fierărie, sau, dimpotrivă, de vaste câmpuri petrolifere. Nimeni nu era interesat dacă cel de-al doilea născut s-a simțit vreodată dezavantajat de acest lucru. Astăzi, pe de altă parte, în contextul liberalizării și al democratizării, idealul parental înseamnă să-ți tratezi copiii în mod egal. Aceasta este o eroare, pentru că, fie în societate sau în familie, principiul inegalității prevalează întotdeauna. Comparațiile sunt, în mod inevitabil, făcute. Și acest lucru duce, în cele din urmă, la preferință.

INEGALITATE = BENEFICIU

Grădina este un loc de joacă fascinant, Tratarea urmașilor inegal are sens, pentru că și copiii sunt diferiți. Copiii cresc în mod natural cu inegalități. Aceasta face parte din rivalitatea normală dintre frați. Sentimentul de dezavantaj, în copilărie, este o experiență importantă, căreia copiii ar trebui să învețe să-i facă față. Acesta este un mare beneficiu pentru frați, pentru că au un teren bun de practică, de exercițiu. Crescând alături de frați, cei mici învață devreme să-și dezvolte strategii de compensare și de a găsi nișe – cum poate fi obținută favoarea părinților? De experiențele acumulate în acest fel beneficiază, mai târziu, copiii care cresc cu frați. Ei se pot descurca mai bine cu dezamăgirile, de exemplu în viața lor profesională. Adulților, pe de altă parte, care nu au parte de experiența privațiunii, în copilărie, deseori le lipsește toleranța necesară, în fața frustrării.

LA UN MIT

Presupunerea părinților cum că trebuie să-și iubească fiecare dintre copii la fel, în orice moment și orice ar face ei, este, prin urmare, un mit. Dar, în scopul de a scuti cititorul de la ideea că ar fi o mamă rea, sau un tată rău, ar trebui să-ți spun, de asemenea, că părinții au, de obicei, un copil favorit doar în etape. Este destul de rar ca părinții să-l favorizeze pe unul, pentru o lungă perioadă de timp. Cel mai probabil, atunci când copilul cel mare va intra în faza de sfidare (și, se întâmplă, niciun părinte nu scapă de asta), favoritul se schimbă. Pe de altă parte, fiecare copil ar trebui să primească exact atât de multă grijă cât are nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. Este vorba despre o abordare individuală, pentru că cei mici au nevoie de grade diferite de îngrijire și recunoaștere, în funcție de capacitatea și situația lor. Să le ceri părinților să-și trateze urmașii în mod egal, este, prin urmare, echivalent cu un tratament medicamentos greșit. Cu toate acestea, atenția individuală necesită timp. Dacă un copil se simte dezavantajat, nu e nevoie decât să petreci mai mult timp cu el sau ea. Și acesta este unul dintre bunurile cele mai prețioase pe care mamele și tații le pot oferi copiilor lor.

Familia

FRAȚII

Este limpede că primul născut este mai cooperant și docil, dar și mai puțin încrezător, și în mod semnificativ mai puțin competitiv. Asta, până se naște un frate. Din acel moment, cel mare începe să concureze mai mult și să coopereze mai puțin. Iar dacă frații sunt apropiați sau nu, contează mai puțin. Important este că, în ambele cazuri, copiii se modelează reciproc, pentru că ei antrenează modele de relații complet diferite decât cele pe care le au cu părinții lor. Copiii se întâlnesc pe picior de egalitate, în timp ce relația părinte-copil este mai degrabă caracterizată de o disparitate, astfel încât conflictele și reconcilierile iau un curs complet diferit. Dar oare părinții influențează modul în care frații se înțeleg? Da, și încă destul de serios. Depinde de ceea ce trăiesc, de modul în care ei înșiși rezolvă conflictele. Și de felul în care adulții se ocupă de disputele copiilor: părinții privesc de la distanță sau intervin imediat? Preferința unui frate inhibă în mod natural înțelegerea reciprocă. Aici, nu e vorba de vinovăție. Nu cred că părinții ar face, în mod deliberat, ceva împotriva vreunuia dintre copii. Dar mama și tata sunt implicați direct în a invoca rivalitatea între frați.

DIFERENȚA DE VÂRSTĂ IDEALĂ

La o distanță apropiată, de aproximativ doi-trei ani, frații trăiesc în lumi similare și pot învăța unul de la celălalt. Cu toate acestea, vor exista și mai multe conflicte. Cu un decalaj de vârstă mare, de peste șase-șapte ani, apare tendința să fie mai puțină tensiune, dar copiii nu pot face atât de multe împreună. Pe scurt, nu există o diferență de vârstă ideală. În general, fiecare poziție din cadrul familiei are oportunități și dezavantaje. În cele din urmă, fiecare copil trebuie să-și găsească locul lui. Iar cum va fi un copil, ca adult, depinde de mulți factori. Pentru că, în afară de propria familie, există și alte modele de influență: mass-media sau alte familii, ce se întrepătrund, ca un mozaic. Unii specialiști chiar susțin că, în timpurile noastre, veșnic în schimbare, atunci când familia se rupe (cu ocazia unui divorț, de exemplu), legătura dintre frați devine chiar mai puternică.

DRAGUL MAMEI, PRINȚESA TATEI

Nu e vorba de dragul mamei. Sau, prințesa tatei. Este vorba despre copii și părinți, care au o relație specială între ei. O legătură specială cu un copil este un subiect sensibil, dar nu imposibil. În cazul în care apare o conexiune mai puternică între un părinte și unul dintre copii, părintele în cauză nu trebuie să se simtă vinovat, dar nici celălalt părinte nu trebuie să fie gelos. E pur și simplu vorba despre o înțelegere la un nivel mai profund. Corina spune: „Când îi cer fiicei mele să mă ajute în grădină, de multe ori se termină cu un conflict, pentru că trebuie să-i spun totul de zece ori. Dacă fiul meu mă ajută, el face totul bine, de prima dată. Să lucrezi cu el e mult mai simplu”. Fie că o numești o conexiune intuitivă sau altfel, este bine să realizezi că relațiile într-o familie sunt diferite, într-un fel sau altul. Copilul favorit? Nu este vorba doar despre sentimente, este mai mult decât atât. Și cum rămâne cu partenerul? E de prisos? Nici vorbă! Celălalt părinte este la fel de important în viața copilului, pentru că oferă securitate și stabilitate. Dacă un copil are doar părintele cu care are o conexiune intuitivă, el (sau ea) are doar jumătate din ceea ce are nevoie. Eu, de fapt, am o singură recomandare: orice legătură aveți cu copiii voștri, încercați să vă faceți cât mai utili posibil pentru ei și bucurați-vă!

Lasă un comentariu

© 2019 Urban Fine Art