Burnout, epuizare prin muncă

Burnout, epuizare prin muncă

Microsoft Japonia, subsidiara colosului multinațional din Țara Soarelui Răsare, anunță rezultatele unui experiment prin care 2300 de angajați au fost forțați, timp de 6 luni, să își ia în fiecare vineri liber. Într-o țară unde etica în muncă și devotamentul pentru companie par să facă parte din structura genetică a japonezilor, simplul fapt că ai o zi liberă, în plus, naște convulsii cognitive. Totuși, rezultatele arată că, de fapt, ne înșelăm cu toții atunci când vine vorba de numărul de ore pe care le petrecem la serviciu, pentru că cei 2300 de angajați supuși experimentului au fost, în medie, cu 40% mai eficienți și productivi.

Cele opt ore de muncă pe zi sunt un standard internațional, acum însă rezultatele experimentului de la Microsoft – și, nu este decât una din companiile mari care a decis să experimenteze cu programul angajaților – ne pun în situația de a reconsidera ce luam drept corect, apriori.

În ton, ca să spunem așa, un alt studiu, de această dată realizat fără știința celor 1989 de subiecți, angajați cu normă întreagă, la companii din Europa, realizat de Vouchercloud.com, s-a focusat pe obiceiurile online, ale acestora, în timpul programului. Rezultatele par neverosimile, dar sunt cât se poate de reale – în medie, angajații lucrau efectiv două ore și 53 de minute, restul programului se împărțea între conturile personale social media (o oră și 23 minute), telefoane personale (44 minute), căutarea unui potențial nou loc de muncă (26 minute).

Multora, studiile de mai sus, și rezultatele lor, ni se pot părea de pe altă lume, dar realitatea este că eficiența la locul de muncă este departe de a crea probleme de sănătate, pentru 80% dintre angajați. Restul, 20%, fac toată treaba!

Lasă un comentariu

© 2020 Urban Fine Art