Odată ce îți propui să mergi pe același drum cu artiștii care îți apreciază produsele și creează cu ele lucrări impresionante, descoperi că există o nevoie puternică de susținere. Or, Molotow România și-a fixat ca obiectiv principal colaborarea cu cei ce se încumetă să exploreze arta vizuală în toate formele ei. „Hans Hermann” a fost încă o dată oportunitatea perfectă, cu tema „În dialog cu vizibilul”.
Concursul Regional de Arte Plastice ”Hans Hermann” Sibiu, ediția 2019, a reprezentat etapa plină de energie, dedicată contactului cu tinerii creatori. Aflați în momentul acela atât de intens, pe care l-am putea descrie drept „a stepping stone, not a milestone” — dacă ar fi să intrăm în mintea lui Robert Plant — rezultatele au fost spectaculoase.
Concursul își propune să încurajeze și să promoveze creația elevilor din liceele de artă din toată țara, prin organizarea unor expoziții, prezentarea în media și alte forme de stimulare a tinerilor artiști.
Molotow a premiat (în afara jurizării oficiale Hans Hermann) trei dintre cele mai bune lucrări, fără să apeleze la o ierarhizare per se. Nu, arta nu poate fi calificată, ordonată și aliniată unui proces de clasificare, fiindcă arta se simte și se trăiește. Le puteți vedea și voi mai jos sau pe paginile oficiale de Facebook și Instagram.
PS: Am ales să includem aici și imaginile cu premiile oferite, așa cum ne-au fost trimise de câștigători. Seturi complete de markere acrilice One4All și markere AquaTwin, seturi Molotow Blackliner, Molotow Original Blackbook, Marker Pad Black și faimoasele truse metalice Molotow Train, printre altele.