Molotow România X Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Arad

Molotow România X Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, Arad

Știți ce spunea Bilbo într-o scenă din Stăpânul Inelelor?

“It’s a dangerous business, Frodo, going out your door. You step onto the road, and if you don’t keep your feet, there’s no knowing where you might be swept off to.”

Adică, dacă nu îți păstrezi cumpătul când pleci la drum, s-ar putea să ajungi cine știe unde. Iar aici, la Molotow România, nu suntem faimoși pentru cumpătarea noastră. Așa că de această dată am ajuns în Arad, la liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, pentru un demo Molotow în dulcele stil clasic.

Unii s-ar putea întreba de ce facem acest lucru — de ce vrem să aducem atât de aproape o generație care se află poate la primul contact serios cu arta și o selecție de produse urban fine art din categoria high-end. Răspunsul se află inclus în întrebare, fiindcă cine altcineva ar avea nevoie să experimenteze conceptul art upgraded, dacă nu următoarea promoție de artiști, designeri, ilustratori sau creatori de conținut?

Reacția celor prezenți la demo a fost surprinzătoare și plăcută, interesul manifestat de cei obișnuiți doar cu ustensilele clasice încadrându-se în liniile pe care am început să le observăm tot mai des. Dacă ni se permite o comparație cu un alt domeniu, „trecerea de la un marker obișnuit la unul Molotow seamănă cu saltul de la i486 la Intel i7” – și acesta este un citat de la fața locului.

Despre gama Aqua, Dripstick-uri sau spray-urile UFA și calitățile acestora ar fi redundant să mai vorbim. Poate ar trebui să lăsăm câteva imagini să spună restul poveștii…

Lasă un comentariu

© 2020 Urban Fine Art