Dragostea câinilor
În ultimii ani, cercetările legate de comportamentul câinilor au explodat, numeroase universități din întreaga lume încercând să descifreze cum funcționează inteligența lor, tiparele comportamentale, biologia și felul în care îți pun în valoare calitățile, nativ. Clive Wynne, psiholog și fondator al Canine Science Collaboratory, din cadrul Arizona State University,în recenta sa carte, explică de ce câinii sunt absolut remarcabili: nu inteligența îi diferențiază ci capacitatea de a dezvolta relații bazate pe forme de afecțiune – pe scurt, dragostea. În aceasta constă, consideră cercetătorul, de fapt succesul canidelor, de-a lungul evoluției lor – în capacitatea lor de a percepe și a se mula pe comportamentul ființelor din preajma lor, așa încât să primească ceea ce le este necesar, atât fizic cât și emoțional. Practic, acest comportament ne poate părea esența falsității dar, pentru câini, așa ceva nu există – din perspectiva lor, așa cum cercetătorii o înțeleg deocamdată, la mijloc este un troc destul de simplu: „Îți ofer dragoste, pentru că și tu îmi oferi asta”.
De fapt, le pasă…
Supoziția – considerată de noi toți un adevăr indiscutabil – că pisicilor nu le pasă de absolut nimic, în afară de propria persoană, este infirmată de cel mai recent studiu al cercetătorilor din Marea Britanie. Conform acestuia, pisicile formează legături afective similare cu cele dintre câini și om. Vestea, căzută ca un trăsnet asupra tuturor celor care au stat vreodată în preajma unei feline, ne conduce la întrebarea firească: „Bine, dar atunci, de ce se poartă așa…??” Răspunsul, deși încă departe de a fi definitiv acceptat, este că pisicile au personalități mult mai puternice decât câinii și sunt firi mult mai independente. În plus, greșeala noastră, a oamenilor, este faptul că le comparăm empatia și capacitatea de a oferi dragoste cu cea a câinilor. Sunt, în definitiv, specii care au ales căi evolutive diferite și care au un mod cu totul diferit de a se manifesta.
De ce se bucură, când îi lăudăm?
Pentru a răspunde la această întrebare și pentru a înțelege mai exact ce determină diferența fundamentală, în expresia cățelului din imaginea de mai sus, a trebuit ca cercetătorii să recurgă la un amplu proces de înțelegere a funcționării neuronale a creierului patrupedelor. În primul rând, au vrut să afle dacă faptul că le vorbim, are vreun efect asupra câinilor sau reacționează pur și simplu la tonalități. Felul în care limbajul oamenilor este procesat de câini a trebuit analizat cu instrumente sofisticate, scanner-ul cu rezonanță magnetică fiind parte din procesul de culegere și interpretare a datelor. După ce au reușit să învețe cei 13 câini, pe care s-a efectuat studiul, să stea cuminți, în timp ce era activ aparatul RMN, cercetătorii din Budapesta au început să identifice și asocieze zonele din cortexul canidelor, în timp ce vorbeau cu ei. Astfel, au determinat că vechii noștri prieteni procesează cuvintele și tonalitățile, independent, și în zone diferite ale creierului. Mai mult, au descoperit că latura emoțională – tonalitatea – este procesată în emisfera dreaptă, în timp ce cuvintele, în cea stângă, adică exact ca la noi, oamenii. Pentru că reacționau diferit la cuvinte, câinii par să posede o anumită abilitate de a pricepe înțelesul cuvintelor pe care le rostim dar le este mult mai simplu să le asocieze cu tonalitatea vocii noastre.
De ce le place să ne lingă?
Câinii au o mulțime de obiceiuri ciudate și, dacă patrupedul tău petrece mai mult timp dându-ți pupici decât jucându-se, probabil te întrebi de ce o face. Ei bine, nu este un comportament atât de bizar pe cât pare, pentru ei – canidele se ling în semn de supunere sau atunci când cățelele își curăță puii. Noi, oamenii, interpretăm acest gest drept dragoste însă, în majoritatea cazurilor, câinii își exprimă astfel nevoia de a fi băgați în seamă, afecțiunea, și bucuria revederii. Desigur, dacă întâmplător, avem ceva de mâncare, „dragostea” pe care ne-o arată cățelul este chiar foarte interesată și va face tot ce-i stă în putință să ne facă să înțelegem că este acolo și că merită o recompensă. Un rol major în acest tipar comportamental al canidelor îl joacă și impulsurile ancestrale, memoria generațiilor trecute – au învățat, în multele milenii de când ne însoțesc, faptul că le este mult mai simplu să ne ofere dragoste – la care rezonăm, invariabil, pozitiv decât să își caute hrană sau adăpost, singuri…
De ce mănâncă ce nu este comestibil?
Este pisica ta atrasă, în mod iremediabil, de lucruri care nu sunt sub nicio formă mâncare? Între preferințele sale culinare se numără textile, chestii din plastic sau metal? Dacă nu este un pui, de câteva luni, este posibil ca felina să sufere de o afecțiune rară – a cărei origine este încă un mister – și care este asociată deficitului de minerale, anemiei, hipertiroidismului, stresului sau cauzelor genetice. Evident, poate fi vorba și de plictiseală, chestiune care le caracterizează, dar, dacă nu este doar o toană de moment și lucrurile continuă, este necesar să faceți o vizită la medicul veterinar. Acesta va determina, în urma analizelor, dacă trebuie schimbată alimentația sau dacă pisica trece printr-o schimbare comportamentală.
Le este rușine?
Este greu de crezut că un Mops, costumat în cremwurst, nu se simte jenat de situație, mai ales dacă se uită în altă parte decât la noi, semn că trăiește emoții intense. Asta este ce vedem noi, cel mai probabil, cățelul nu se simte deloc confortabil în costumul acela ridicol, sau este pur și simplu speriat. La fel, dacă a făcut ceva ce noi percepem ca fiind rău, prostesc sau greșit, animalul poate părea rușinat, când, de fapt, reacția lui este legată direct de limbajul nostru corporal, de ton și intensitatea cu care ne adresăm lui. Din aceste informații primare câinele care, ca orice ființă socială, încearcă să deducă și să adopte care este cel mai convenabil comportament pe care-l poate afișa. Prin urmare comportamentul pasiv nu este decât o modalitate de a ne intra în grații mai repede, nicidecum rușine.
