Mentalitate pozitivă

Mentalitate pozitivă

Jeff Bezos folosește acest truc simplu, în leadership, pentru a „detoxifia” organizația și a face loc persoanelor creative.

Dacă Jeff Bezos, fondatorul și CEO-ul Amazon, pare o persoană rapace, rece și detașată, ei bine, nu este deloc profilul său psihologic. Și nici cel de leader!

Cele mai importante decizii în afaceri sunt adesea și cele mai grele – iar aceste decizii dure duc, adesea, la o cascadă suplimentară de provocări.

Totuși, afacerile nu sunt – și nici nu pot fi – organizații democratice, în care prevalează voința majorității. Fiind leader, trebuie să alegeți dintre mai multe variante rezonabile pentru a soluționa o problemă. Cu toate astea, unii dintre membrii echipei vor concluziona, probabil, că ați ales greșit. Și, odată ce ați luat o decizie care nu întrunește unanimitatea, s-ar putea să întâmpinați greutăți în a-i ralia pe cei cu păreri diferite, în efortul comun ce urmează trasării unei direcții de acțiune.

Iată un exemplu clasic: să spunem că dezbateți prețul de vânzare cu amănuntul al unui produs nou. Un preț scăzut ar putea însemna vânzări mai mari, dar un preț ridicat ar putea consolida percepția unui produs premium.

Echipa de vânzări dorește să facă vânzări rapide, așa că ar prefera prețul mic. Echipa de marketing ar promova mai degrabă ceva care este considerat mai exclusivist și pentru că astfel, produsul s-ar diferenția în piață.

Cum îi aducem pe toți membrii echipei care la un numitor comun? Este momentul metodei lui Bezos.

Depășirea mentalității toxice

Să spunem lucrurilor pe nume: neimplicarea este o mentalitate toxică – reflectă fundamente umane emoționale, așa încât este greu să condamni pe cineva pentru asta.

Observând acest lucru, Bezos a împărtășit o tehnică pentru a depăși acest impediment, în scrisoarea anuală către acționari, din 17 aprilie 2017.

Bezos a scris că apreciază luarea rapidă a deciziilor, ceea ce înseamnă, adesea, să decizi înainte să ai toate informațiile pe care le-ai dori. El spune că trecerea la acțiune este perfect viabilă atunci când ai aproximativ 70% din informațiile necesare.

Lipsa tuturor informațiilor face deciziile să pară mai dure, însă lasă loc suficient creativității să se desfășoare și să aducă un plus în execuția unui proiect Altfel, deciziile sunt 100% logice și predictibile, ceea ce va pune orice organizație în situația de a nu putea progresa. Pentru a depăși bariera descrisă mai sus, Bezos a introdus un truc lingvistic simplu care curmă aceste mentalități toxice și reduce metastaza dificultăților.

Este doar o propoziție, de trei cuvinte: „Disagree and commit – Dezacord și implicare”.

Această mentalitate economisește o mulțime de resurse și, mai ales, mult timp. Dacă ești convins că o anumită direcție este benefică, chiar dacă nu există un consens, este util să spui: „Uite, știu că nu suntem cu toții de acord cu această strategie, dar vă veți implica 100%?” Dacă ești leader, ar trebui să spui: „Nu sunt de acord dar mă implic 100%!”

Kindle

În favoarea celor de mai sus, iată un exemplu aproape neverosimil: Jeff Wilke, un executiv Amazon de top, cunoscut drept „al doilea cel mai important Jeff”, relata că, la început Bezos, nu a fost 100% de acord cu realizarea Kindle – ebook-ul devenit nr. 1 în lume, ulterior. Dar, cu toate astea, a susținut, ulterior luării deciziei, din răsputeri acest proiect.

Lasă un comentariu

© 2020 Urban Fine Art